„Galacticii“ au coborât cu genunchii pe pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anticipata finală, dintre „extratereştrii“ de la Barcelona şi „galacticii“ de la Real Madrid s-a transformat într-una mai „pământeană“: Bayern München şi Chelsea se vor întâlni pe 16 mai pe Allianz Arena.

„Tu nu ai voie să greşeşti!", i-a transmis presa de la Madrid lui Cristiano Ronaldo după ce Lionel Messi a dat-o în bară în semifinala Barcelona - Chelsea. Contra lui Bayern, vedetei Realului i-au tremurat însă picioarele la loviturile de departajare, ajutându-i pe nemţi să prindă finala.

„Roboţii" Messi şi Ronaldo s-au umanizat peste noapte. Fotbaliştii care au dominat topurile mondiale în ultimii patru ani şi-au arătat limitele. Culmea, argentinianul şi portughezul au clacat la 24 de ore distanţă, în momentele cele mai importante din acest sezon. Astfel, dacă Barcelona a fost eliminată din Ligă din cauza ghinionului lui Messi (două bare în returul cu Chelsea, una de la 11 metri), Real Madrid a păţit acelaşi lucru pe mâna lui CR7.

În meciul de miercuri cu Bayern, Ronaldo a trecut rapid de la extaz la agonie. Lusitanul a început furtunos, cu o „dublă" în primul sfert de oră al partidei care părea să-i îngenuncheze pe nemţi. Până la urmă, în genunchi au picat Ronaldo şi Realul, la capătul unei dramatice serii de penalty-uri de departajare.

Prima ratare după 25 de goluri

Când l-a trimis pe Cristiano să bată prima lovitură a „galacticilor", Jose Mourinho avea de partea sa o statistică incredibilă: Ronaldo reuşise să transforme ultimele 25 de penalty-uri executate. Cine ar fi crezut că starul Realului se va împiedica exact atunci când îi ardea buza mai tare echipei spaniole? Practic, ratarea lui Ronaldo le-a întunecat minţile coechipierilor săi: Kaka a tras şi el aiurea, iar Sergio Ramos a înălţat un „zmeu" de toată frumuseţea. „Danke schön!", au spus nemţii, cărora li s-a deschis drumul spre finală. „Suntem morţi, dar fericiţi", a precizat Schweinsteiger.

Primul care a sărit în apărarea lui Ronaldo a fost conaţionalul Jose Mourinho. „Ratează doar cei care au ouă şi au puterea să tragă în astfel de momente tensionate. De exemplu, eu nu ratez sigur. Aceşti jucători sunt super-oameni care aleargă două ore ca animalele şi au dreptul să rateze. Vreţi să joace până mor? Au şi ei limite", a tunat tehnicianul Realului.

Mourinho a căzut în genunchi

Tensiunea de la penalty-uri l-a doborât, la propriu, pe Jose Mourinho. Antrenorul Realului a privit în picioare şi cu privirea terifiată ratările lui Ronaldo şi Kaka, dar n-a mai rezistat presiunii după ce Casillas i-a readus în cărţi pe madrileni. Astfel, ultimele execuţii, inclusiv cea decisivă a lui Schweinsteiger,
l-au găsit pe Mourinho în genunchi. Apoi, în momentul în care a realizat că totul e pierdut, portughezul a fugit glonţ la vestiare. „Meritam să fim în finală. Nu e uşor pentru o echipă să joace două semifinale de Liga Campionilor la rând, iar pentru un antrenor să fie de şase ori în opt ani în această fază. Voi continua să antrenez aici", a spus la final Mourinho.

Nemţii se bat pe bilete

Dezamăgirea de la Madrid contrastează cu isteria care i-a cuprins pe fanii lui Bayern din întreaga lume, porniţi în căutarea unui bilet la marea finală cu Chelsea, programată chiar la München. „Avem peste un milion de solicitări", au anunţat oficialii bavarezi. Din păcate, cota de bilete oferită de UEFA fiecărei echipe este de doar 17.500. Adică o „concurenţă" de 57 de doritori pe un singur bilet!

Chelsea a eliminat-o pe Bayern în 2005

Bayern şi Chelsea s-au mai întâlnit o dată, în sferturile Ligii Campionilor ediţia 2004-2005. Londonezii au câştigat cu 4-2 acasă şi au pierdut cu 3-2 în Germania, calificându-se în semifinalele acelei ediţii, unde au fost eliminaţi de Liverpool.

"Spre deosebire de alţii care merg cu 250 de kilometri la oră, dar intră în zid, nemţii merg cu 60-70 de kilometri la oră, dar ajung mereu la destinaţie.''
Cosmin Olăroiu antrenor Al-Ain

"Mourinho a venit în vestiarul nostru la finalul partidei şi ne-a felicitat. A fost un gest nobil din partea lui.''
Jupp Heynckes antrenor Bayern München

Ce a spus presa

- „Jaaaaaaa!", a scris Bild.de pe pagina de start, după meciul considerat de jurnalul german „o dramă la care tensiunea a fost inimaginabilă".
- „O seară magică", a notat şi Kicker, menţionând că „visul lui Bayern München a devenit realitate". „Neuer a făcut totul posibil", a precizat cotidianul german.
- „Al zecelea trofeu va trebui să aştepte", a notat Mundo Deportivo.
- „Real şi Mou, lacrimi în faţa Bayern-ului la penalty-uri", a scris „Gazzetta dello Sport", în timp ce „L'Equipe" a titrat: „Surprise, surprise".

Inedit despre finala Ligii Campionilor, Bayern - Chelsea

Va fi a patra oară când se joacă pe terenul uneia dintre echipe. În precedentele confruntări, Real Madrid a învins-o cu 2-0 pe Fiorentina pe Bernabeu (30 mai 1957), Inter a bătut-o acasă pe Benfica cu 1-0 (27 mai 1965), iar AS Roma a fost învinsă la penalty-uri de Liverpool pe 30 mai 1984 chiar pe Olimpico.

Doar AC Milan (de 11 ori) şi Real Madrid (de 12 ori) au jucat mai multe finale de Cupa / Liga Campionilor decât Bayern, care va bifa nouă prezenţe în ultimul act.

Bayern contra echipelor engleze: 35 de meciuri, 13 victorii, 12 egaluri, 10 eşecuri, golaveraj 51-43. Dintre înfrângeri, doar una s-a consemnat la München, contra lui Norwich City (1993).

Chelsea contra echipelor germane: 13 meciuri, 7 victorii, 4 înfrângeri. Au câştigat doar o dată în Germania, 1-0 în meciul cu VfB Sttutgart, din şaisprezecimile Ligii Campionilor, ediţia 2003-2004.

Chelsea a mai disputat o finală de Cupă UEFA contra unei echipe germane, câştigând datorită golului lui Zola meciul cu VfB Stuttgart din 1998, disputat în Suedia, la Stockholm.

Bayern a jucat trei finale de Cupa / Liga Campionilor contra unor echipe engleze. Au câştigat-o pe prima, cu Leeds (1975), apoi a pierdut cu Aston Villa (1982) şi Manchester United (1999).

Glumele zilei

-  Lionel Messi către Cristiano Ronaldo: „Unde vedem finala? La mine sau la tine?"

- Cei de la Real au o satisfacţie: măcar balonul şutat de Ramos a ajuns la München.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite