Gago, de la Real Madrid la Boca Juniors

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul argentinian al echipei Real Madrid, Fernando Gago, a ajuns la un acord cu clubul Boca Juniors pentru un angajament pe şase luni, dar mai are nevoie de acceptul grupării madrilene pentru a semna un contract, a anunţat cotidianul Marca, citat de AFP.

Marca notează că agentul lui Gago a negociat cu oficialii clubului Boca Junios şi s-a înţeles cu aceştia pentru ca fotbalistul să evolueze în Argentina în următoarele şase luni. "Gago trebuie acum să îi convingă pe cei de la Real Madrid să îl lase să plece", menţionează sursa citată.

Internaţionalul argentinian doreşte să fie lăsat să plece de la Real Madrid deoarece are nevoie să joace la echipa de club, pentru a ajunge în lotul Argentinei care va participa la Cupa Mondială.

Gago joacă la echipa madrilenă din ianuarie 2007. În acest sezon, el a fost folosit foarte puţin, din cauza concurenţei pe posturi de la Real Madrid.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite