Fratii Negoita nu se mai implica la Dinamo
0Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că nu mai există posibilitatea să devină acţionar la Dinamo, deoarece oferta lui Vasile Turcu a venit prea târziu.
"Domnul Turcu îmi făcea o reducere, dar dintr-o sumă necunoscută. Oricum, oferta lui a venit prea târziu. Dacă venea acum câteva săptămâni, probabil m-aş fi gândit serios la ea. Posibilitatea de a intra la Dinamo a căzut. Am văzut şi eu ostilitatea cu care am fost tratat şi nu cred că aş fi putut să îmi duc la îndeplinire obiectivele dacă eram cinci sau şase acţionari. Eu sunt obişnuit să iau singur deciziile", a spus Negoiţă.
Omul de afaceri a povestit cum a ajuns în situaţia de a prelua o parte din acţiunile lui Dinamo: "Am auzit că au probleme cu banii şi am discutat cu domnul Badea despre posibilitatea de a investi la Dinamo şi mi-am dat OK-ul. Apoi am fost întrebat de Cristi Borcea dacă îi pot premia pe jucători la derby-ul cu Steaua. S-au făcut speculaţii şi aşa au început toate discuţiile. La petrecerea de final, mi s-a propus să se ţină la noi în hotel şi totul a fost foarte reuşit. Prin urmare, relaţia mea cu Dinamo este foarte bună, contractul de sponsorizare va rămâne parţial la fel, e posibil să dispară numele de pe tricouri".
Negoiţă a anunţat că va prelua formaţia din Liga a IV-a Viscofil Popeşti-Leordeni: "Numele echipei la care voi investi este Viscofil Popeşti-Leordeni, care activează în Liga a IV-a şi este pe locul 4 la finalul turului. Am analizat oferte de la echipe din toate eşaloanele, dar am decis să iau o echipă din Liga a IV-a, pentru că tot ce am construit până acum am construit de la 0. Targetul e să promovăm în fiecare an. Numele echipei va fi schimbat din vară, iar bugetul va fi de 200.000 de euro în primul sezon, 700.000 în Liga a III-a şi de 1,2 milioane în Liga a II-a".