Fotbalul din America a ajuns la majorat

La 18 ani de la înfiinţare, Major League Soccer vrea să ducă sportul-rege într-o nouă fază de dezvoltare. „Soccerul“ din State nu se poate încă desprinde definitiv de modul de organizare al sporturilor tradiţionale, fotbalul american, baschetul, hocheiul şi baseballul.

Campionatul Mondial din 1994 a fost scânteia care a aprins dorinţa yankeilor de a se bucura şi ei de fotbalul european. Pentru popularizare, cu un an înainte lua fiinţă Major League Soccer, un organism francizor care a adus un aer profesionist în „miuţa" jucată de americani până la acea vreme.

Bineînţeles, MLS nu seamănă deloc cu Liga noastră cea de toate zilele sau cu modul de organizare al campionatelor de pe Bătrânul Continent. În acea parte a lumii, modelul de succes presupune neapărat comisionari, francize, salarii plafonate, conferinţe, play-offuri, all-star-game-uri, aşa cum se întâmplă de ani buni în NBA (baschet), NHL (hochei pe gheaţă), NFL (fotbal american) şi MLB (baseball), cele patru discipline care nu pot fi scoase de la inima americanului de rând. În aceste condiţii, fotbalul pe care-l ştim noi n-avea cum să facă notă discordantă, MLS fiind obligat să producă show într-un sistem centralizat.

Suişuri şi coborâşuri

Născută în 1993, liga americană a „vorbit" în premieră la vârsta de trei ani, adică în 1996, zece echipe disputându-şi titlul în primul sezon din MLS. Ca orice bebeluş, primii paşi în viaţă au fost destul de împiedicaţi. Aşteptata explozie de popularitate a suferit o grea lovitură după ce naţionala SUA s-a întors cu coada între picioare de la Mondialul din 1998 din Franţa (fără puncte şi cu un singur gol marcat).

Gripată economic, liga s-a schimbat din temelii, cu un nou comisionar (Don Garber, rămas până azi în funcţie), cu o strategie diferită, axată pe infrastructură (construirea unor baze destinate exclusiv fotbalului), cu regulamente modificate (până în 1999, la penalty-urile de departajare, jucătorii plecau cu mingea de la 30 de metri, iar arbitrii aveau libertatea de a opri scurgerea timpilor morţi, ca la handbal). În ciuda boomului de imagine din 2002, când yankeii au intrat în primele opt la Cupa Mondială din Japonia şi Coreea de Sud, bilanţul financiar era în continuare negativ, de la înfiinţare şi până în 2004 pierderile totale ale MLS fiind de aproximativ 350 de milioane de dolari.

Beckham face regulile

În acest moment al evoluţiei, fotbalul din America a înţeles că pentru a atrage bani de la sponsori şi de la televiziuni e nevoie de vedete, de staruri internaţionale, în paralel cu sprijinirea necondiţionată a sectorului juvenil.

Astfel, în primul a fost creată ciudata regulă „Designated Player" (jucător desemnat, în traducere liberă), care permitea cluburilor francizate să iasă de sub plafonul salarial anual (2,3 milioane de dolari) plătit fiecărei grupări de la centru, adică de francizorul MLS. Cum? 335.000 de dolari din salariile enorme ale unor fotbalişti ca Beckham sau Henry sunt suportaţi de Ligă din plafonul mai sus amintit, restul de patronii fiecărei grupări în parte. La început n-a fost permisă decât o singură astfel de excepţie, acum se pot face trei de echipă.

Practic, regula a fost creată special pentru realizarea transferului lui David Beckham la LA Galaxy, motiv pentru care, neoficial, poartă numele internaţionalului englez. Cu privire la copii şi juniori, şefii MLS au decis ca tinerii fotbalişti cu cel puţin doi ani petrecuţi în academia unei echipe să poată semna un contract profesionist cu respectiva formaţie fără să treacă prin complicatul „draft", sistem de transfer cunoscut mai degrabă de la baschet.