Messi a egalat recordul de goluri marcate într-o singură ediție a Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autor al celui de-al 2-lea gol al Barcelonei, în finala cu Manchester United, de la Londra, Lionel Messi a egalat recordul deținut de Ruud van Nistelrooy, din ediția 2002/2003 a competiției. El a marcat pentru prima dată pe pământ britanic.

Lionel Messi a avut un sezon perfect, iar ”dubla” reușită pe Santiago Bernabeu, contra Realului din Madrid, l-a adus la trei goluri de recordul absolut al competiției  deținut de Jose Altafini (AC Milan), cu 14 reușite în ediția 1962/1963. Argentinianul a reușit, totuși, să înscrie pe Wembley, egalându-l pe Ruud van Nistelrooy (MU), care a scuturat poarta adversă de 12 ori în ediția 2002/2003 a Ligii Campionilor – acesta este recordul absolute de când competiția se desfășoară în actualul format.

Olandezul a mai fost în două rânduri golgheterul competiției (2001/2002 – 10 goluri și 2004/2005 – 8), însă Messi este al treilea fotbalist din istorie care obține acest titlu de trei ori la rând, după Gerd Muller și Jean-Pierre Papin. Germanul în 1972/1973, 1973/1974 și 1974/1975, iar francezul în 1989/1990, 1990/1991 și 1991/1992.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite