Fiorentina a cerut suspendarea salariului lui Mutu până în iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul Gazzetta dello Sport scrie, miercuri, că Fiorentina a înaintat la Colegiul arbitral al ligii din Italia o cerere prin care solicită excluderea lui Adrian Mutu din echipă şi de la antrenamente până la sfârşitul anului, precum şi suspendarea integrală a salariului acestuia până în iunie.

Publicaţia italiană menţionează că, deşi Adrian Mutu i-a cerut scuze preşedintelui clubului, Andrea Della Valle, pentru ceea ce s-a întâmplat la începutul acestei luni, gruparea Fiorentina nu şi-a schimbat punctul de vedere. "În urmă cu câteva zile, Mutu i-a cerut scuze lui Andrea Della Valle pentru ultima rebeliune. Poziţia societăţii este şi rămâne însă aceeaşi. Iar de ieri se ştiu care au fost solicitările celor de la Fiorentina în faţa Consiliului arbitral: excluderea din echipă şi de la antrenamente a jucătorului până la sfârşitul anului şi suspendarea integrală a salariului acestuia până în luna iunie. Colegiul trebuie să fixeze acum data audierii şi să dea o sentinţă", scrie Gazzetta dello Sport.

Adrian Mutu a fost exclus de curând din lot de Fiorentina după mai multe acte de indisciplină. Potrivit presei italiene, de serviciile lui Mutu se interesează grupări precum Genoa, Bologna, Juventus, Galatasaray sau Los Angeles Galaxy.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite