Fiorentina a pierdut, dar Mutu a jucat bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă Fiorentina a pierdut cu Bayern (3-0), prestaţia atacantului român a fost apreciată. Pentru a mai prinde un loc care să o trimită în optimile Ligii, Fiorentina trebuia să obţină cel puţin un egal pe terenul celor de la Bayern, dar a pierdut cu scor de forfait.

Atacantul Adrian Mutu a fost în centrul atenţiei la München. Chiar dacă nu a marcat, românul a fost cel mai periculos jucător al Fiorentinei în jocul cu Bayern. Prestaţia sa a fost apreciată şi de presa italiană. “Mutu a fost cel mai periculos jucător al Fiorentinei. A trecut pe lângă gol în trei situaţii, dar a pus tot timpul presiune pe apărarea germanilor”, a notat site-ul calciotoscano.it, care i-a acordat nota 6.5 românului.

“Mutu s-a întors în condiţii bune să-i dea o mână de ajutor lui Gilardino. A ratat o ocazie uriaşă la München, dar este jucătorul care poate da sens Fiorentinei în acest sezon”, a scris violaplanet.com.

Românul, în topuriîn Liga Campionilor

După trei etape din grupele Ligii Campionilor, Mutu se află pe primul loc într-un top al jucătorilor care au tras la poartă, dar nu au nimerit ţinta. El are nouă astfel de încercări şi este urmat de Robben (Real Madrid) şi Gourcuff (Bordeaux), ambii cu câte şapte încercări.

De asemenea, Mutu ocupă locul doi într-un top al jucătorilor surprinşi de cele mai multe ori în ofsaid. El a fost prins de şase ori în afara jocului, înaintea sa fiind “tunarul” Adebayor, cu nouă poziţii de ofsaid.

Klinsman i-a lăudatpe italieni

Chiar dacă Bayern a marcat de trei ori în faţa Fiorentinei, antrenorul Jurgen Klinsman a ţinut să remarce forţa italienilor.
„Am câştigat un meci foarte important şi sper ca de acum înainte lucrurile să meargă din ce în ce mai bine pentru noi.

Am întâlnit o formaţie împotriva căreia este dificil de jucat. Deşi adversarii au avut posibilitatea să înscrie de câteva ori, niciodată pe durata acestui meci nu am crezut că putem pierde disputa”, a spus tehnicianul.

Criticat de site-ul fanilor: “Egoist”

 Românul n-a fost pe placul site-ului fiorentinanews.com, care i-a acordat nota 5 pentru prestaţia de pe Allianz Arena. “Adrian Mutu a făcut prea multe erori la finalizare. A dat dovadă de mult egoism. În continuare nu îl avem în faţă pe adevăratul Mutu”.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite