Fatih Terim, tentat să revină la Galatasaray

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Fatih Terim s-a declarat tentat, marţi, să revină la conducerea tehnică a formaţiei Galatasaray, gruparea din Turcia oferindu-i un contract pe trei ani.

"Suntem la noi acasă, este clubul nostru. Dacă Dumnezeu vrea, sper să iasă ceva din întâlnirile noastre. Când este vorba de Galatasaray, nu te gândeşti prea mult, restul înseamnă detalii", a declarat Terim, citat de agenţia de presă Anatolia, la o zi după o întâlnire între cele două părţi.

Fatih Terim, în vârstă de 57 de ani, s-a întâlnit, luni, trei de trei ore cu noul preşedinte al clubului Galatasaray, Ünal Aysal, ales duminică în locul lui Adnan Polat, care şi-a pierdut funcţia din cauza rezultatelor slabe ale echipei în acest sezon, când a fost antrenată timp de cinci luni şi de tehnicianul român Gheorghe Hagi.

Fatih Terim a mai antrenat formaţia Galatasaray de două ori (1996-2000 şi 2002-2004).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite