Fanii lui Liverpool beau în barul lui Carragher

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai vechi fotbalist din lotul „cormoranilor“ deţine un local în centrul oraşului, unde susţinătorii echipei se strâng înaintea jocurilor. Pe lângă cele zece tipuri de bere, fanii pot savura şi un vin special. De mai bine de trei ani, suporterii lui Liverpool au un loc oficial de întâlnire înaintea partidelor de pe teren propriu: barul fundaşului Jamie Carragher.

„Cafe Sports England", situat pe Stanley Street, chiar în centrul oraşului, în zona „Liverpool One", principala arteră comercială, la câteva sute de metri distanţă faţă de magazinul oficial „The Beatles". Pereţii barului sunt ticsiţi cu pozele jucătorilor care au făcut istorie pe „Anfield Road" de-a lungul celor 118 ani de existenţă a „cormoranilor", dar şi cu tricouri şi alte amintiri dragi de-ale lui Carragher, actua­lul vicecăpi­tan al lui
Liverpool.

„Chiar dacă timpul său liber este destul de limitat, Jamie ţine neapărat să fie prezent în bar măcar de două ori pe săptămână. Este un tip foarte de treabă, se fotografiază cu toată lumea, dar îi şi place să povestească diferite întâmplări legate de performanţele din cariera sa. Ca să vă daţi seama mai bine, atmosfera asemănătoare cu cea din restaurantul lui Rocky,
din ultimul film al seriei, «Rocky Balboa»", ne-a povestit Laura, una dintre chelneriţele de la „Cafe Sports England".

Pe lângă cele zece tipuri de bere care se găsesc aici, fanii lui Liverpool pot să savureze şi o colecţie de vinuri din podgoria „Vilemajor in Rioja", produse special pentru acest local. O sticlă de vin de-a lui Carragher costă între 9,95 şi 25 de lire sterline, în funcţie de soi şi de vechime. „Puteam să fac un pub englezesc clasic, dar eu am vrut ceva mai mult, un local în care să poţi veni liniştit împreună cu familia, un loc în care să poţi mânca o masă sănătoasă în timp ce priveşti un meci de fotbal", spunea Carragher în 2007, la festivitatea de deschidere a barului său.

Ilie are „Hanul cu Tei"

Tehnicianul Stelei, Ilie Dumitrescu, este şi el patron de local. Fostul mare internaţional deţine restaurantul „The Embassy - Hanul cu Tei", situat în centrul istoric al Capitalei, pe Lipscani. În aceeaşi clădire funcţionează şi galeria de artă cu acelaşi nume, patronată tot
de către Dumitrescu.

Joacă de 15 ani la Liverpool

Născut la 28 ianuarie 1978, Carragher şi-a petrecut întreaga carieră la Liverpool, club pentru care joacă încă din vara lui 1995. Pentru a celebra împlinirea a 15 ani de când îmbracă tricoul „cormoranilor", clubul i-a organizat un meci omagial, la 4 septembrie 2010. Partida, desfăşurată între două echipe de legende ale grupărilor locale Everton şi Liverpool a fost câştigată de „cormorani" cu 4-1.

Steliştii n-au ieşit la plimbare

La fel ca şi în precedenta deplasare, de la Zürich, Ilie Dumitrescu a preferat să elimine din program plimbările prin oraş din ziua meciului. Tehnicianul preferă să nu-i încarce toată săptămâna pe fotbalişti cu detalii despre adversari, aşa că-i pune să-şi vizioneze oponenţii chiar în dimineaţa jocului, pentru ca acestora să le rămână totul proaspăt în cap la meci, iar atenţia să nu le fie distrasă de alte lucruri, precum o sesiune de cumpărături.

Nici patronul Gigi Becali n-a vrut să iasă în oraş. „N-ai ce să vezi aici, tată!", a decretat latifundiarul din Pipera, aprobat de preşedintele Helmuth Duckadam, care s-a declarat dezamăgit de oraş. „Mă aşteptam la altceva de la Liverpool. Sigur că mi-a plăcut Muzeul Beatles, dar în rest n-am prea avut ce vedea", a mărturisit fostul mare portar.

La intrarea în pub „tronează“ un poster cu Carragher 

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite