FRF, singura Federaţie fără program antidoping

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FRF, singura Federaţie fără program antidoping
FRF, singura Federaţie fără program antidoping

Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping (ANAD), Graţiela Vâjială, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Federaţia Română de Fotbal (FRF) este singura federaţie care nu are un program antidoping.

"Conform Consiliului Mondial Antidoping, fiecare federaţie are obligaţia să îşi formeze propriul program antidoping. În România sunt 62 de federaţii, iar federaţia de fotbal este singura care nu are un asemenea program. La fotbal am realizat, în acest an, 92 de teste, dintre care 76 au fost platite cu fonduri de la stat", a spus Preşedintele ANAD.

Vâjială a adăugat că preşedintele FRF, Mircea Sandu şi cel al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, vor fi invitaţi la şedinţa Biroului Director al ANAD. "Noi am trimis multe adrese către cei de la fotbal, însă nu am fost băgaţi în seamă. Îi vom invita pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi pe preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, la şedinţa Biroului Director al Agenţiei Naţionale Antidoping pentru a încerca să le prezentăm care este situaţia. Rămâne de văzut dacă aceştia se vor prezenta", a spus preşedintele ANAD.

Graţiela Vâjială a precizat că, la fotbal, majoritatea cluburilor a solicitat teste: "Majoritatea testelor solicitate de cluburi este la fotbal, pentru că la acest sport, preşedinţii de cluburi s-au îndoit de corectitudinea adversarilor. De asemenea, multe solicitări de teste doping care au apărut în declaraţiile preşedinţilor de cluburi nici nu au existat în realitate, având ca scop doar influenţarea adversarului".

Preşedintele ANAD s-a declarat dezamăgită de faptul că dintre cazurile pozitive depistate, multe sunt ale unor juniori. "În acest an am efectuat 1.498 de teste doping, iar dintre acestea 1.025 au fost planificate de Agenţia Naţională Antidoping şi efectuate din venituri de la stat, 453 de teste au fost efectuate în baza contractelor cu federaţiile sportive naţionale, iar 20 au fost solicitate de către cluburi. Numărul total al cazurilor pozitive depistate este 12, toate sunt însă în curs de gestionare. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că în 8 din aceste teste sportivii sunt juniori, iar unul este de la tineret", a afirmat Graţiela Vâjială

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite