FOTBAL: Valentin Velcea va asigura interimatul la FC Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Valentin Velcea va asigura interimatul la FC Timişoara
FOTBAL: Valentin Velcea va asigura interimatul la FC Timişoara

Gheorghe Chivorchian, preşedintele Comitetului Director al clubului de fotbal FC Timişoara, a anunţat că Valentin Velcea se va ocupa de echipă până la finalul sezonului, în urma demiterii lui Gavril Balint.

''Vali Velcea se va ocupa de pregătirea echipei şi va fi în continuare ajutat de secunzii care au fost până acum, Adrian Stoicov, Dragoş Picu şi Michele Bon'', a afirmat Chivorchian.

După eşecul cu Unirea Urziceni, Chivorchian a apreciat că din punctul său de vedere ''e o zi foarte tristă, pe care nu mi-aş fi dorit s-o trăiesc. Depindem şi de punctele de la TAS, dar şansele noastre la titlu sunt de 30 la sută. Îmi vine greu să cred că Steaua va câştiga la Urziceni, dar, cum Braşovul a învins Dinamo sau Unirea la Timişoara, de ce nu ar reuşi şi Steaua la Urziceni''.

Legat de demiterea lui Balint, conducătorul clubului de pe Bega a precizat: ''I-am spus lui Gabi Balint că nu e suficient să fii un băiat manierat, educat, la fotbal dacă nu ştii foarte bine să struneşti jucătorul mai devreme sau mai târziu, acest comportament se întoarce împotriva ta. La fotbal nu e bine nici să dai cu biciul, nici să dai cu palma, dar trebuie să acceptăm modele de antrenori gen Dan Petrescu, din campionatul nostru, sau Mourinho, Hiddink, care reuşit rezultate cu stilurile lor de profesionişti''.

FC Timişoara a fost învinsă cu scorul de 2-1 pe teren propriu de Unirea Urziceni, duminică seara, şi are şanse minime la titlu. Pentru a deveni campioană, FC Timişoara trebuie să câştige la Braşov, în ultima etapă, să primească cele 6 puncte de la TAS, iar Unirea să piardă acasă cu Steaua.

Pe 13 iunie, FC Timişoara va juca finala Cupei, la Tg Jiu, cu CFR Cluj.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite