FOTBAL: Lăcătuş: "Felicit jucătorii pentru agresivitatea arătată!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a declarat, miercuri, că este mulţumit de evoluţia elevilor săi în faţa campioanei CFR Cluj şi chiar dacă partida s-a încheiat la egalitate, jocul îi dă speranţe pentru viitor, fiind convins că vor apărea şi victoriile.

"Felicit jucătorii pentru ce au făcut, pentru efortul depus, pentru agresivitatea arătată, pentru fotbalul pe care l-au jucat. Rezultatul nu e unul favorabil, dar dacă vom avea în continuare atitudinea din meciul cu CFR, vor apărea şi rezultatele bune. Este greu să câştigi când ai ocazii mari şi ratezi, plus că mai primeşti un gol dintr-o neatenţie. Îmi doresc mult ca atitudinea jucătorilor mei să fie la fel şi în meciurile următoare", a afirmat Lăcătuş.

Acesta încă mai crede că Steaua poate termina sezonul pe un loc de Liga Campionilor şi susţine că va demisiona din funcţie, dacă oficialii clubului îi vor cere asta: "Cât timp sunt şanse matematice de a ajunge acolo, pe primele două locuri, trebuie să avem încredere, să acumulăm cât mai multe puncte de la meci la meci. Eu, oricum, nu sunt încătuşat de scaunul de antrenor al Stelei. Dacă cei din conducere consideră că rezultatele nu sunt cele dorite, eu nu sunt omul care va sta legat de un contract. Vom vedea ce va fi, dar ce pot să vă spun e că după meci am primit felicitări".

Lăcătuş a explicat şi motivul pentru care nu l-a inclus în lot pentru meciul de etapa trecută pe Dayro Moreno, autorul golului din meciul cu CFR. "Nu este adevărat că l-am pedepsit pentru meciul de la Mediaş, el a avut un program separat. Aşa am crezut că trebuie să fac şi am făcut asta pentru a-i creşte capacitatea fizică, de aceea nu a fost în lot", a afirmat tehnicianul.

La conferinţa de presă a tehnicianului a pătruns şi un fan al Stelei, care i-a şi pus o întrebare lui Lăcătuş, însă tehnicianul nu a dorit să răspundă la ea.

Steaua a remizat, miercuri, scor 1-1, cu CFR Cluj, în derby-ul etapei a 26-a a Ligii I, deşi a fost condusă încă din primele minute şi a evoluat jumătate de oră cu un jucător mai puţin pe teren, continuând să fie neînvinsă în faţa grupării din Gruia pe teren propriu de 60 de ani.

Sursa: Newsin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite