FOTBAL: Dan Petrescu: "Dacă vom lua titlul va fi un miracol!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, luni, că nu a crezut în şansele echipei sale la titlu înainte de anunţul referitor la delegarea de arbitri străini la meciurile importante din ultimele etape şi consideră că s-ar produce o minune dacă ialomiţenii vor deveni campionii României.

"Eu nici acum nu cred că suntem campioni, până când nu vom fi şi matematic. Am avut un licăr de speranţă că avem şanse în momentul în care am auzit că vom avea arbitri străini la ultimele meciuri. Le-am şi spus jucătorilor cu cinci etape înainte de final că totul e făcut pentru noi. Dacă într-adevăr vom lua titlul, va fi un miracol chiar şi pentru mine. Chiar nu mă aşteptam", a spus Petrescu, la GSP TV, adăugând că "jucătorii au înţeles că nu poţi face performanţă fără sacrificiu".

Fostul internaţional român susţine că imediat după finalul meciului cu FC Timişoara a izbucnit de bucurie crezând că Unirea a câştigat şi matematic titlu, însă şi-a revenit apoi după o discuţie cu unul dintre oficialii clubului. "Când a fluierat arbitrul finalul meciului şi am auzit că Dinamo a luat bătaie, am zis că am luat campionatul. Dar, pe teren, când eram extrem de fericit, am aflat că mai contează şi decizia TAS, şi mi s-a tăiat un pic elanul. Mi-a fost imposibil să-i opresc pe băieţi. Au sărbătorit victoria cu Timişoara şi faptul că sunt în Liga Campionilor", a afirmat acesta.

Dan Petrescu a precizat că nu se pune problema ca elevii săi să trateze superficial partida cu Steaua, din ultima etapă. "E bine că mai avem 10 zile pentru a pregăti jocul cu Steaua. Indiferent de decizia TAS în cazul Timişoarei, noi trebuie să tratăm meciul 100% pentru victorie. Va trebui să câştigăm pentru a lua titlu sau pentru că vom fi deja campioni şi va trebui să ne respectăm. Oriunde aş antrena, echipa mea va juca numai la victorie".

Unirea Urziceni va câştiga titlul de campioană a României şi matematic, pentru prima oară în istorie, în cazul în care FC Timişoara nu îşi va primi înapoi cele 6 puncte de la TAS.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite