FOTBAL: Cupa României - Iancu: "E greu să învingem o echipă ca Dinamo!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul lui FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni, că formaţia pregătită de Gabi Balint va avea un meci dificil în faţa lui Dinamo în Cupa României şi nu e sigur de calificare deoarece lipsesc mulţi jucători de bază.

"E greu sa învingi o echipă ca Dinamo mai ales când ai atâţia accidentaţi, aproape o echipă întreagă. Asta ne face vulnerabili în faţa lor. Însă, cei care vor juca vor trebui să arate că sunt la fel de buni ca şi colegii lor. Dinamo vine cu un lot complet şi odihnit, noi cu unul decimat şi obosit", a spus Iancu pentru NewsIn.

Acesta a comentat şi declaraţia fostului internaţional Liţă Dumitru, care afirma că Dinamo are o echipă pe teren şi una în afara lui: "Putem să o învingem doar pe aia din teren. Numai un singur organism poate învinge ce se întâmpla în fotbalul românesc. Nu pot face faţă celeilalte Dinamo şi nici nu mi-am propus vreodată".

Iancu este mulţumit de delegarea lui Alexandru Tudor la disputa din semifinalele Cupei de marţi. "Tudor e cel mai bun arbitru din Europa când vrea el. Sper să-l prindem într-una din cele mai bune zile ale lui", a conchis oficialul bănăţean.

Partida Dinamo-FC Timişoara, din semifinalele Cupei României, se va disputa marţi de la ora 20:45 pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite