FOTBAL: Cristi Chivu: "Este un suflu nou la echipa naţională"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Cristi Chivu: "Este un suflu nou la echipa naţională"
FOTBAL: Cristi Chivu: "Este un suflu nou la echipa naţională"

Căpitanul echipei naţionale, Cristi Chivu, a declarat, luni, că numirea lui Răzvan Lucescu în funcţia de selecţioner va crea o altă atmosferă la prima reprentativă, iar jucătorii vor fi mult mai ambiţioşi în vederea partidelor care au mai rămas din preliminariil CM 2010.

"S-a schimbat selecţionerul şi tot timpul când se întâmplă asta există un nou suflu la echipă. Altul va fi entuziasmul prin venirea domnului Lucescu pentru că toţi jucătorii convocaţi au şansa lor de a arăta că merită fie la naţională. Ambiţiile vor fi mai mari şi acest lucru nu poate fi decât benefic în vederea meciurilor care au mai rămas", a spus Chivu după reunirea lotului pentru meciul cu Lituania.

Fotbalistul lui Internazionale Milano este încântat de caracterul noului selecţioner, pe care îl consideră unul modern. "E un om educat, care ştie ce vrea de la viaţă, de la meseria pe care şi-a ales-o şi pe care consider că a făcut-o destul de bine până acum. A avut rezultate pe unde a fost şi a acumulat experienţă în ceea ce priveşte fotbalul jucat azi. Îi place să afle cât mai multe. E un om corect, deschis şi apropiat de jucătorii lui şi asta ne va ajuta în ceea ce priveşte următoarele meciuri", a opinat acesta.

Chivu speră că jucătorii vor reuşi să se adapteze stilului de antrenor al lui Răzvan Lucescu într-un timp cât mai scurt. "Să vedem cum ne vom adapta, antrenamentele vor fi altfel, fiecare selecţioner vine cu altceva decât am fost obişnuiţi. E un moment important pentru echipa naţională şi ne bucurăm să luăm parte la el. Vom începe să ne adaptăm la cerinţele antrenorului care sunt altele decât până acum. Depinde de noi, dar fiind vorba că suntem jucători cu o anumită valoare şi inteligenţi o vom face destul de repede".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite