FOTBAL: Bergodi nu va mai pune preţ pe rezultatul întâlnirii cu Rapid!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Bergodi nu va mai pune preţ pe rezultatul întâlnirii cu Rapid!
FOTBAL: Bergodi nu va mai pune preţ pe rezultatul întâlnirii cu Rapid!

Antrenorul Politehnicii Iaşi, Cristiano Bergodi, a declarat, sâmbătă, că formaţia s-a salvat de la retrogradare, fără a şti însă că acest lucru va depinde şi de decizia TAS în cazul întreruperii instalaţiei de nocturnă la meciul tur, cu Farul Constanţa, transmite corespondentul NewsIn.

"Le mulţumesc băieţilor pentru că s-au salvat de la retrogradare, mulţumesc tuturor colaboratorilor. Din acest moment, meciul cu Rapid nu mă mai interesează, ne-am atins obiectivul", a spus Bergodi, după care a fost întrebat ce se va întâmpla dacă Politehnica Iaşi pierde litigiul cu Farul Constanţa la TAS: "Când am venit la Iaşi nu mi s-a explicat că trebuie să avem mai mult cu 5 puncte ca Farul. Eu cred că era normal să avem cu un punct mai mult ca Farul, cu echipa care se lupta cu noi pentru evitarea retrogadării. Nu mă aşteptam să scoatem doar un punct cu Otopeniul şi Buzăul, dar asta nu mai contează, o să aduc statisticile care o să arate că Poli a jucat altceva în retur".

Gaz Metan Mediaş, formaţia de pe locul 15, are 33 de puncte, cu 3 mai puţin ca Politehnica Iaşi, echipă care în cazul în care egalitatea va persista şi în ultima etapă ar fi salvată de la retrogradare, deoarece rezultatele directe o avantajează (Gaz Metan Mediaş-Politehnica Iaşi 1-0 în tur; Politehnica Iaşi-Gaz Metan Mediaş 2-0 în retur). Totuşi, pentru a şti dacă va evolua în Liga I şi în sezonul 2009-2010, Politehnica Iaşi trebuie să aştepte decizia TAS în cazul întreruperii instalaţiei de nocturnă la meciul din tur, cu Farul Constanţa.

Întrebat dacă nu trebuie să mulţumească şi formaţiei Farul pentru că a învins pe Gaz Metan Mediaş, tehnicianul italian a replicat că e o formulare tendenţioasă din partea ziaristului, moment în care acesta a spus că ar trebui să părăsească conferinţa de presă. Tehnicianul a avut această atitudine pe tot parcursul întâlnirii cu jurnaliştii, ori de câte ori aceştia puneau întrebări incomode. La final, Bergodi a revenit asupra întrebării şi a mulţumit Farului pentru victoria obţinută contra lui Gaz Metan Mediaş.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite