FOTBAL: Aron Huzu: "Ştiu la ce mă înham, dar nu mi-e frică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aron Huzu a fost numit, astăzi, de Comitetul Executiv al FRF în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), iar Dan Lăzărescu a fost ales vicepreşedinte CCA, după ce a fost aprobată demisia vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte, Nicolae Grigorescu.

Federaţia Română de Fotbal a trimis săptămâna trecută formulare către toate cluburile din primele trei eşaloane în care le cerea să sugereze ce preşedinte doresc la Comisia Centrală a Arbitrilor, ca urmare a demisiilor lui Gheorghe Constantin, Marcel Lică şi Nicolae Grigorescu.

Primul a demisionat din funcţie după ce a fost arestat într-un scandal de corupţie din arbitraj, el fiind acuzat că a luat mită de la patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, care este şi el reţinut de poliţie. Marcel Lică s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte interimar al CCA pentru că numele său apărea în stenogramele DNA referitoare la scandalul de corupţie, el fiind arestat ulterior de procurori împreună cu arbitrii Sorin Corpodena şi Marcel Savaniu.

Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Nicolae Grigorescu, care deţinea şi prerogative de preşedinte al CCA, şi-a depus, joi, demisia din funcţia pe care o deţinea. Nicolae Grigorescu a preluat prerogativele de preşedinte al CCA la 16 aprilie printr-o decizie a Comitetului Executiv al FRF. Grigorescu a mai afirmat că va rămâne la dispoziţia noului preşedinte al CCA, iar dacă acesta va avea nevoie de el va continua să lucreze în cadrul forului.

Cei cinci candidaţi pentru şefia Comisiei Centrale a Arbitrilor au fost Ion Crăciunescu, Aron Huzu, Dan Lăzărescu, Vasile Avram şi Cornel Sorescu. 
 

Noul preşedinte al CCA, Aron Huzu, a declarat miercuri, în exclusivitate agenţiei NewsIn, că este conştient de munca pe care va trebui să o depună în noua sa funcţie, precizând însă că dacă nu îi vor fi respectate doleanţele va pleca "la fel cum am venit la CCA".

"Dacă am fost numit preşedinte al CCA, înseamnă că oamenii din FRF au avut încredere în mine şi în planurile mele. Nu trebuie să fiu felicitat pentru că am obţinut o asemenea funcţie. Ştiu la ce mă înham, dar nu mi-e frică. Am cerut autonomie totală pentru CCA, dar dacă nu va fi aşa, voi pleca la fel cum am venit. Dacă nu îmi vor fi respectate doleanţele, plec imediat! Vor fi numai oameni noi în CCA, voi face schimbări radicale", a spus Aron Huzu.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite