FOTBAL: Albert Streit a fost împrumutat la Hamburg!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscut în presa din Germania, ca “ţeparul” din Bundesliga, jucătorul de origine română Albert Streit a fost împrumutat până la sfârşitul acestui sezon cu drept de cumpărare în vară la gruparea SV Hamburg, de către clubul Schalke 04, informează Kicker.

Privit ca un fotbalist de excepţie la venirea sa la formaţia antrenată de Fred Rutten, în ianuarie 2008 pentru aproximativ 6 milioane de euro, mijlocaşul în vârstă de 28 de ani nu a reuşit să se impună, fiind trimis la echipa a doua a lui Schalke. Din păcate, Streit s-a făcut cunoscut în Bundesliga nu prin jocul prestat, ci printr-un scandal de mare proporţii care a ţinut capul de afiş al mai multor publicaţii germane. La începutul acestui an, jucătorul născut la Bucureşti a refuzat să fie pus pe lista de transferuri a echipei din Gelsenkirchen din cauza contractului foarte mare pe care îl semnase cu Schalke, acesta fiind momentul în care a început conflictul. “Am semnat înţelegerea vieţii mele! Ah, nu le plac ochii mei? Nu-i nicio problemă, pot dormita liniştit prin liga regională şi îmi încasez banii”, declara Streit la acea vreme, care nici nu-şi imagina să renunţe la înţelegerea care valora 7 milioane de euro, pentru 3 ani şi jumătate de contract. Totuşi, se pare că jucătorul a dat dovadă de înţelegere într-un final şi astfel a fost împrumutat ajuns Hamburg.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite