Penescu nu renunţă la FC Argeş!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din închisoare, patronul piteştenilor încearcă să-şi liniştească jucătorii neplătiţi de luni de zile.Jucătorii nu şi-au mai primit drepturile salariale de luni bune, în timp ce antrenorul Ionuţ Badea nu ştie ce se va alege de echipă în această vară.

„Echipa a intrat în vacanţă şi rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în privinţa domnului Penescu. Deocamdată nu am stabilit nimic concret legat de pregătirea noului sezon”, a declarat tehnicianul argeşenilor.

În condiţiile instabilităţii de la nivelul conducerii, jucătorii au bagajele făcute şi o parte din ei tratează deja cu alte echipe, mai cu seamă că se zvoneşte că grupul PIC nu va mai finanţa clubul fanion al oraşului.

„Este o situaţie delicată. Pentru prima dată de la venirea domnului Penescu sunt restanţe la echipă. Nu am plecat în vacanţă, că nu prea sunt bani. Sper totuşi să se rezolve problemele financiare”, a spus şi Cristian Tănase. 

În toată această forfotă de la FC Argeş, Cornel Penescu încearcă să-i liniştească pe jucători, pe antrenori şi pe suporteri. „Nu voi vinde FC Argeş indiferent de cum se va soluţiona ancheta în care sunt implicat”, a anunţat finanţatorul piteştenilor, prin intermediul unuia dintre avocaţii care îl reprezintă în dosarul privind corupţia din fotbal.

850.000 de euro datorie la echipă

Reunirea lotului este programată la 25 iunie, iar vacanţa celor de la FC Argeş se va derula sub semnul incertitudinii pentru jucători şi antrenori, care au buzunarele goale. Primele de joc nu s-au mai acordat din noiembrie 2008, iar de trei luni au fost sistate şi salariile, datoriile faţă de jucători şi de antrenori ajungând la aproape 850.000 de euro.

image

Nu ne-am luat ratele contractuale de trei luni. Am vorbit cu cei din conducere si ne-au promis că problema se va rezolva în două săptămâni.

image


Cristian Tănase
mijlocaş FC Argeş

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite