FOTBAL: Steaua rămâne fără gol în Europa League

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Steaua rămâne fără gol în Europa League
FOTBAL: Steaua rămâne fără gol în Europa League

Formaţia Steaua Bucureşti a pierdut, joi, pe teren propriu, cu scorul de 0-1 (0-0), meciul disputat în compania echipei turce Fenerbahce Istanbul şi a rămas fără victorie în grupa H a Ligii Europa, după trei etape.

După meci, patronul echipei Steaua, Gigi Becali, a declarat: "Asta e valoarea formaţiei la ora actuală. Ce putea să facă Stoichiţă, să joace el? Noi am ratat, ei au dat gol, asta e. Singura şansă de a ne califica este să batem la Istanbul. Pentru că m-au înjurat,  o să-i interzic în continuare pe huligani, dar nu am pierdut meciul din cauza lor".

Antrenorul Mihai Stoichiţă a fost decepţionat de rezultat, dar spune că şansele la primăvara europeană rămân. "Le-am zis băieţilor că nimic nu e pierdut, ne avantajează rezultatul de la Tiraspol. Sunt dezamăgit că ajungem în faţa porţii şi nu marcăm. Cred că meritam mai mult de atât, după părerea mea am fost egalii lui Fener. În plus, am înţeles că golul lor a fost cam dubios. Suntem cam cruzi, se vede imediat diferenţa de experienţă. Am pretenţii mai mari de la Onicaş şi Bicfalvi, sper să înţeleagă amândoi asta", a precizat tehnicianul.

Iată, mai jos, cronica partidei din Ghencea:

FINAL! Steaua pierde în Ghencea partida cu Fenerbahce, scor 0-1, şi rămâne fără gol în Liga Europa! Oaspeţii au fost mult mai pragmatici şi au reuşit să puncteze prin Kazim, în minutul 59. Zapata a apărat extraordinar şi şi-a salvat coechipierii de la cel puţin alte trei goluri, în timp ce Kapetanos a avut şansa de a aduce egalarea pe tabelă, însă şutul atacantului grec din minutul 66 a lovit bara. În celălalt meci din grupa H, Şerif Tiraspol s-a impus, acasă, cu scorul de 2-0.
Iată, mai jos, situaţia în serie, după trei etape:

image

Clasament

Loc Echipă M V E Î Gol Pct 1 Fenerbahce  3 2 0 1 3-2 6 2 Şeriff 3 1 1 1 2-1 4 3 Twente 3 1 1 1 2-3 4 4 Steaua 3 0 2 1 0-1 2
image

Min. 90 De la margine s-au arătat patru minute de prelungire, iar Steaua pare să nu mai aibă forţa să ajungă nici măcar până în careul advers. Gruparea din Capitală este la un pas de a rămâne fără gol marcat în Europa League. Un alt jucător al oaspeţilor a fost avertizat: Gokhan Gonul, după ce Toja văzuse galben la o fază premergătoare.

SCHIMBARE Ultima schimbare de jucători la Fenerbahce, în minutul 89: a ieşit Andre Santos şi a intrat Bilgin.

SCHIMBARE Omul care a deschis scorul, Kazim, este înlocuit de Selcuk, în minutul 86. Patru minute până la finalul timpului regulamentar de joc. Fenerbahce conduce cu 1-0 în Ghencea.

Min. 84 Toja este semnalizat de tuşier pentru un fault. Golanski, Kapetanos şi Surdu au iniţiat apoi o acţiune ofensivă, dejucată însă de apărătorii echipei din Istanbul. Steaua pare să nu mai aibă forţa de a se mai apropia de poarta lui Volkan, care nu a mai avut emoţii.

image

Min. 82 Emre vede cartonaşul galben, după un fault la Toja. Oaspeţii încearcă tot mai des să fragmenteze jocul şi să ţină mingea departe de propria poartă. Gigi Becali nu este iertat de fani, care, aşa cum au promis, continuă protestele.

image

Min. 80 Roberto Carlos a pasat către un coechipier, mingea i-a revenit, apoi brazilianul a retrimis către Emre. Kazim, autorul golului oaspeţilor, a încercat să-l surprinză pe zapata, însă portarul echipei Steaua este, din nou, la post. Fanii scandează contra patronului Gigi Becali.

Min. 77 Dayro Moreno a executat lovitura liberă de care a beneficiat Steaua, însă columbianul nu a putut să marcheze. Şutul jucătorului gazdelor, deşi a trecut pe sub zid, a fost reţinut sigur de Volkan.

image

Min. 76 Volkan iese greşit, la o centrare a lui Dayro Moreno, însă portarul echipei din Istanbul este salvat de un apărător. La faza imediat următoare, Steaua obţine o lovitură periculoasă, de la 18 metri central de poarta turcilor!

Min. 74 Steaua domină steril, în timp ce Fenerbahce se limitează la o posesie prelungită, la mijlocul terenului. Formaţia din Istanbul se află la 15 minute de o victorie mare în Ghencea. În cazul unei înfrângeri, gruparea din Capitală are şanse minime de a ajunge în primăvara europeană. 

SCHIMBARE O primă înlocuire şi la oaspeţi, în minutul 70. A părăsit terenul Ozer şi a intrat Gokcek Belozglu.

SCHIMBARE Dayro Moreno l-a înlocuit pe Szekely în minutul 67. Mihai Stoichiţă încearcă să-şi menţină elevii cât mai aproape de poarta lui Volkan.

image

Min. 66 O nouă ocazie rarisimă pentru Kapetanos, care a tras aproape perfect spre poarta lui Volkan, însă mingea a lovit bara. Goalkeeper-ul oaspeţilor a rămas fără replică, pe linie, şi a privit cu bara porţii se zguduie după şutul atacantului de la Steaua!

Min. 65 Golul oaspeţilor nu pare să-i fi afectat pe jucătorii lui MIhai Stoichiţă care atacă din ce în ce mai mult.

Min. 62 Gazdele au avut o dublă ocazie de a restabili egalitatea, însă defensiva formaţiei din Istanbul se închide perfect şi nu lasă niciun culoar spre poarta lui Volkan.

GOOOOOOOL FENERBAHCE! Kazim a reluat în plasă o centrare perfectă marca Roberto Carlos, iar Zapata nu a mai putut să facă nimic de această dată! Feberbahce conduce cu 1-0 în Ghencea, din minutul 59.

image
image

Min. 57 Cea mai mare ocazie de gol a echipei Steaua a aparţinut lui Kapetanos. Atacantul gazdelor a pătruns în careu a tras aproape perfect din lateral dreapta, de la aproximativ zece metri, însă Volkan a parat senzaţional!

Min. 56 Prea multe fragmentări ale jocului în această primă parte a celei de-a doua reprize, arbitrul scoţian fluierând mult prea uşor faulturile. Din nou corner pentru oaspeţi şi Zapata este, din nou, la post!

Min. 54 Robeto Carlos prinde un şut senzaţional de la 30 de metri, însă mingea trece cu mult peste poarta lui Zapata.

Min. 51 Mare ocazie de gol pentru Steaua. Surdu i-a pasat excelent lui Kapetanos, însă atacantul gazdelor nu a putut să împingă balonul în poartă, un apărător de la Fenerbahce trimiţând mingea în corner! Lovitura de colţ a rămas fără rezultat, însă acelaşi Kapetanos ar fi putut relua, periculos, cu capul.

image

Min. 50 Schimbarea efectuată de Mihai Stoichiţă pare să fi fost de bun augur, Onicaş arătând un excelent apetit ofensiv. Oaspeţii încep presingul defensiv încă din jumătatea noastră, iar Steaua nu poate crea, fiind vizibil incomodată de fotbaliştii de la Fenerbahce.

Min. 48 Onicaş a recuperat o minge, a încercat să-l angajeze pe Kapetanos, însă mingea a fost interceptată de un apărător al oaspeţilor.

ORA 21.06 S-a reluat meciul. De această dată, Fenerbahce a avut lovitura de începere. Echipa din Istanbul a avut patru şuturi pe poartă în primele 45 de minute, faţă de unul singur reuşit de gazde! În celălalt meci din grupă, Sheriff Tiraspol conduce pe Twente cu 1-0.

image

O primă repriză liniştită pe stadionul Steaua şi din punct de vedere al fanilor. Pe toată durata primei reprize au continuat să vină spectatori, dovadă că accesul în stadion s-a făcut foarte greu. Până la pauză au intrat 16.000 de fani în arenă, aproximativ 600 dintre aceştia fiind din Istanbul.

PAUZĂ ÎN GHENCEA! Fenerbahce a avut trei mari ocazii de a deschide scorul, însă Zapata a apărat incredibil, fiind, de departe, omul primei reprize în Ghencea. Chiar dacă nu şi-au creat ocazii foarte mari de a înscrie, gazdele au avut şansa de a modifica tabela în ultimele secunde ale primei jumătăţi ale întâlnirii, însă Surdu nu a putut prelua un balon de la Kapetanos. Până acum Steaua nu a putut să marcheze niciun gol, din trei meciuri, în Europa League.

image
image

Min. 45 De la margine s-au arătat două minute de prelungire. Kazim este avertizat după o intrare urâtă la Onicaş, însă jucătorul formaţiei Fenerbahce ar fi meritat chiar şi roşu.

Min. 44 Steaua a ajuns, cu greu, în careul advers, însă nu a putut să-şi creeze o ocazie clară. Surdu a încercat apoi să şuteze periculos, însă a fost blocat. Un minut mai târziu, Rada şi Toja au avut şansa de a marca, iar Kapetanos nu a ajuns la o centrare periculoasă pentru poarta oaspeţilor.

SCHIMBARE A intrat pe teren Onicaş, în locul lui Bicfalvi. Este minutul 43 al partidei dintre Steaua şi Fenerbahce.

Min. 42 Steaua se apără în această primă parte a meciului, însă gazdele au greşit foarte mult în ambele faze şi nu şi-au creat ocazii clare de a finaliza.

Min. 40 Este corner pentru Fenerbahce, după ce turcii au condus jocul în aceastăm primă parte a întâlnirii. Ghionea a respins o centrare a lui Roberto Carlos şi este, din nou, lovitură de colţ. Ozer execută şi Bănel Nicoliţă respinge chiar de pe linia careului mic.

Min. 35 De la oaspeţi, Lugano a fost avertizat şi el. La câteva minute după această decizie, şi Golanski a văzut cartonaşul galben, pentru un atac întârziat la Ozer.

image

Min. 30 CFR Cluj este condusă cu scorul de 0-2 la Praga, de Sparta, în timp ce Zapata este de-a dreptul senzaţional în acest meci, reuşind să pareze alte două şuturi pe care scria "gol". Columbianul a intervenit providenţial de trei ori până acum şi scorul rămâne 0-0 în Ghencea.

image
image

Min. 28 Steaua a avut o lovitură liberă de la aproximaviv 18 metri, uşor lateral stânga, însă Szekely nu a putut să marcheze. La faza imediat următoare, Zapata respinge, din nou, providenţial, după o greşeală a lui Bicfalvi. Până acum, columbianul din poarta bucureştenilor a fost omul meciului.

Min. 26 Zapata intervine miraculos, de două ori, şi păstrează tabela nemodificată! Oaspeţii au avut şansa de a deschide scorul prin Kazim, care a fost blocat, în prima fază de portarul gazdelor, după care acelaşi Zapata s-a opus şi la şutul lui Andre Santos! Excelente intervenţiile goalkeeper-ului de la Steaua!

image

Min. 25 Turcii se află în jumătatea echipei Steaua. Oaspeţii atacă pe partea stângă, iar Topuz închide acţiunea ofensivă a celor de la Fenerbahce cu un şut peste poarta lui Zapata.

Min. 22 Zapata iese şi reţine o minge care ar fi putut fi periculoasă. Steaua nu a reuşit, până acum, să-şi creeze o ocazie foarte clară de gol, deşi Kapetanos a fost de două ori într-o posibilă astfel de situaţie.

Min. 20 Ambele echipe încearcă să-şi creeze o posesie superioară, Kapetanos are o nouă ocazie de a deschide scorul, însă atacantul gazdelor nu reuşeşte să găsească cea mai bună modalitate de finalizare.

Min. 18 Mare ocazie pentru Fenerbahce. Ozer a şutat, la firul ierbii, însă mingea a trecut milimetric pe lângă poarta apărată de Zapata. La faza următoare, Bicfalvi a faultat şi a fost avertizat de arbitrul scoţian.

image

Min. 16 Steaua a revenit în atac. Bănel Nicoliţă a şutat spre poarta oaspeţilor, însă Bilica a reuşit să respingă balonul.

Min. 14 Sparta Praga a marcat în meciul cu CFR Cluj. Este minutul 13 în partida din Cehia, iar ardelenii au nevoie de cel puţin o remiză pentru a spera la primăvara europeană. Kukca a însris pentru gazde.

image

Min .12 Steaua a echilibrat meciul. Fanii turci au aprins torţe la tribuna rezervată susţinătorilor grupării din Istanbul. Fenerbahce va fi, cu siguranţă, amendată de UEFA pentru acest lucru. Oaspeţii au lovitură de colţ.

Min. 10 Kapetanos are o mare ocazie de a înscrie, după o greşeală a lui Bilica. Atacantul echipei Steaua a pătruns pe partea dreaptă, în sensul de atac al bucureştenilor, a intrat în careu, însă a tras pe lângă poartă, deşi ar fi putut să centreze.

image

Min. 8 Fenerbahce se limitează, în aceste minute, la o posesie prelungită a balonului şi nu riscă să piardă mingea. Combinaţiile oaspeţilor se sting undeva la 35 de metri de poarta grupării din Ghencea.

Min. 6 După cinci minute, gazdele nu au reuşit să se apropie de careul de 16 metri al jucătorilor din Istanbul. Rada a încercat o acţiune ofensivă însă a fost deposedat. Aruncare de la margine pentru Fenerbahce.

Min. 4 Din nou Fenerbahce în atac. Steaua preferă să se apere exact şi să "ia pulsul" oaspeţilor. În peluze au început noi scandări anti-Becali.

Min. 2 Prima acţiune de atac a aparţinut oaspeţilor, însă amfitrionii au rezolvat acţiunea ofensivă a echipei Fenerbahce. Pe banca echipei din Ghencea sunt cinci jucători.

image

ORA 20.00 A început meciul! Lovitura de start au avut-o jucătorii de la Steaua, care atacă la poarta din dreapta tribunei oficiale. Stadionul este aproape gol, foarte multă lume rămânând afară din cauza haosului creat cu biletele de intrare.

ORA 19.55 Câteva minute până la fluierul de început al scoţianului Douglas McDonald. Jucătorii echipei oaspete au apărut în tunel şi aşteaptă ca şi fotbaliştii de la Steaua să revină de la vestiare şi să înceapă întâlnirea.

ORA 19.45 Echipele şi-au încheiat încălzirea şi se îndreaptă spre cabine. Fotbaliştii echipei Steaua sunt decişi să obţină prima victorie din acest sezon în grupele Europa League.

ORA 19.35 Foarte multe persoane nu au putut să intre pe stadion din cauză că numele de pe bilete nu corespundeau cu cele de pe cărţile de identitate. Mai mult, Andrei Ionescu a fost la un pas de a nu intra în arenă, deoarece jandarmii au declarat că nu are buletinul asupra sa! În cele din urmă, fotbalistul formaţiei Steaua a ajuns la cabine, fiind luat de un oficial al clubului de la poarta de acces!

image

ORA 19.30 Vremea, la Bucureşti, este superbă pentru fotbal. Afară sunt aproximativ 13 grade Celsius, iar umiditatea de 45%. Chiar dacă sunt câţiva nori trecători, şansele de ploaie sunt aproape nule. În tribune se află aproximativ 5.000 de suporteri, dintre care 500 sunt din Istanbul.

ORA 19.25 Preşedintele echipei Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, la Sport.ro, că, până la această oră, s-au vândut 12.000 de tichete de intrare la partidă. "Chiar dacă se intră mai greu, având în vedere măsurile sportite de securitate, spectatorii vor intra în arenă. În ceea ce priveşte fanii turci, aceştia vor veni mai puţin de o mie. Clubul din Istanbul ne-a returnat 400 de bilete deoarece, după cum au spus ei, nu au putut să le vândă", a precizat Argăseală. Oficialul grupării din Ghencea a ţinut să adauge că "echipa este conectată la meci şi că jucătorii nu au fost afectaţi de scandalul din ultima vreme, dintre fani şi patron".

ORA 19.15 Iată cele două echipe:
Steaua: Zapata - Golanski, Baciu, Ghionea, Rada - Szekely, Bicfalvi, Toja, Nicoliţă - Kapetanos. Surdu
Antrenor: Mihai Stoichiţă

Fenerbahce: Volkan - Gökhan, Lugano, Bilica, Carlos - Kazîm, Cristian, Emre, Topuz - Santos, Ozer
Antrenor: Cristoph Daum
Arbitru: Douglas McDonald (Scoţia)

image

ORA 19.00 Mai este o oră până la startul partidei. În tribune se află, la această oră, aproximativ trei mii de suporteri, însă la porţile stadionului se află foarte multă lume. 400 de fani ai echipei Galatasaray strigă "Dinamo, Dinamo" şi "Gigi Becali". Susţinătorii grupării din Capitală au replicat scurt, cu fluierături, însă doar atât. 500 de jandarmi sunt acum la arenă.

ORA 18.45 Cele două echipe au ajuns la stadionul Ghencea şi se află pe gazon. Atât fotbaliştii de la Steaua cât şi cei de la Fenerbahce se plimbă şi discută înainte de joc. Atmosfera pare destul de liniştită deocamdată, însă fanii au promis că vor continua protestele la adresa finanţatorului Gigi Becali.

ORA 18.30 Cotidianul Akşam califică meciurile din cupele europene ca fiind "o repetiţie" înaintea derbiului de duminică, dintre Fenerbahce şi Galatasaray.

ORA 18.15 La porţile stadionului au ajuns şi câteva sute de studenţi, care au fost anunţaţi că pot intra gratis la meci! Fanii turci au început să-şi facă apariţia şi sunt deja în peluză. Alături de pensionari, echipa Steaua va fi încurajată, în această seară şi de studenţi. Din cate se pare, Gigi Becali (foto) încearcă să facă orice pentru a stopa eventuale evenimente neplăcute în această seară.

image

ORA 18.00 Încă două ore până la fluIerul arbitrului. Spectatorii intră greu în stadion, asta şi pentru că, pe lângă biletul de acces, fiecare suporter trebuie să prezinte, alături de tichet, şi cartea de identitate. Fanii sunt fotografiaţi de camere speciale, pentru ca fiecare susţinător să intre în baza de date a clubului din Ghencea.

ORA 17.45 La acest meci sunt aşteptaţi aproximativ 1.200 de suporteri ai echipei Fenerbahce. Aceştia ar trebui să ajungă la stadion în jurul orei 18.45, iar jandarmii sunt deja în locul special amenajat pentru galeria oaspeţilor.

ORA 17.30 Pe site-ul bestjobs.ro a fost postat un anunţ prin care fanii echipei Steaua anunţă că angajează lunetist (foto). Scopul acestui "post" este acela de "asasin pentru anihilarea subnumitului George Becali", după cum se arată în pagina de web. Cerinţele pentru un eventual angajat sunt "anihilarea sigură a patronului grupării din Capitală", iar bonusurile sunt pe măsură. Conform bestjobs.ro, "la această ofertă au aplicat trei persoane". Salariul oferit pentru lunetist este de 2.000 de euro pe lună.

image

ORA 17.15 S-a dat drumul suporterilor în incinta stadionului. Fanii pot intra pe Ghencea începând cu această oră, accesul făcându-se până la ora meciului.

ORA 17.10 La mijlocul terenului a fost instalată deja copertina pe care se află înscripţionată sigla "Europa League". Se aşteaptă reacţia fanilor, care au promis noi proteste înaintea şi în timpul acestei partide.

ORA 17.00 Jandarmii au ajuns la stadion şi controlează arena, pentru ca să nu existe obiecte contondente ascunse. Controlul la porţile de acces intră în atribuţiile firmei de securitate care colaborează cu clubul FC Steaua. Reprezentantul forţelor de ordine a declarat că "persoanele interzise în Ghencea nu vor avea cum să pătrundă pe stadion".

Programul de azi în Grupa H

image

Sheriff - FC Twente
Tiraspol, ora 20.00
Steaua - Fenerbahçe
Bucureşti, ora 20.00, PROTV

Clasament:

Loc Echipă M V E Î Gol Pct 1 Twente 2 1 1 0 2-1 4 2 Fenerbahce 2 1 0 1 2-2 3 3 Steaua 2 0 2 0 0-0 2 4 Sheriff 2 0 1 1 0-1 1


Steaua, favorită la pariuri
Iată, mai jos, cotele principalelor case de pariuri:

  • Stanleybet: Steaua - Fenerbahce  2.58   3.10   2.62 
  • Bwin: Steaua - Fenerbahce 2.35   3.20   2.75
  • Gamebookers: Steaua - Fenerbahce 2.45   3.25   2.70 

Mai citiţi şi:


Ultimele 5 partide ale Stelei:

image

18 octombrie: Iaşi - Steaua 0-2
4 octombrie: Steaua - Bistriţa 1-1
1 octombrie: Twente - Steaua 0-0
27 septembrie: Braşov - Steaua 0-0
20 septembrie: Steaua - Pandurii 1-0

Ultimele 5 partide ale celor de la Fenerbahce:

image

18 octombrie: Gaziantespor - Fenerbahce 2-1 (VIDEO)

4 octombrie: Fenerbahce - Genclerbirligi 3-0
1 octombrie: Sheriff Tiraspol - Fenerbahce 0-1
26 septembrie: Antalyaspor - Fenerbahce 1-2
20 septembrie: Fenerbahce - Istanbul BB 1-0

Remember 1997

Cele două cluburi s-au întâlnit în prima manşă a Cupei UEFA în sezonul 1997-1998, Steaua avându-l ca antrenor tot pe Mihai Stoichiţă. După un 2-1 pentru Steaua la Istanbul, împotriva echipei lui Otto Baric, la Bucureşti nu s-a consemnat decât o remiză albă: 0-0, Tiberiu Csik fiind eliminat încă din minutul 49. Steaua s-a calificat însă în turul următor. Iată formaţiile care au evoluat atunci:
Steaua: Ritli - Miu, Matei, Rotariu (Baciu, 37), Răchită, Csik - Militaru (Nagy, 74), Şerban, Roşu - Lăcătuş, Ciocoiu (Munteanu, 46).
Fenerbahçe: Rüştü - Ilker Yağcıoğlu, Okechukwu, Høgh, Kemalettin Şentürk - Erol Bulut (Tarik Dasgün, 46), Tayfun Korkut, Bolić, Okocha - Saffet Sancaklı (Ilie, 74), Mustafa Doğan.

Arbitrul scoţian a mai fost în România

image

Centralul din această seară, Douglas McDonald (foto) are 44 de ani şi este purtător al ecusonului FIFA din 2000. El a condus un singur meci al unei echipe româneşti, cel dintre FC Vaslui şi Omonia Nicosia (2-0) , din play-off-ul actualei ediţii a Ligii Europa, 2-0.

Fără ploaie
Meteorologii anunţă vreme bună pentru această seară. La ora meciului vor fi aproximativ 10 grade Celsius, iar cerul parţial noros. Timp numai bun pentru fotbal.

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite