Euro de calitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schweinsteiger şi Sergio Ramos s-au întâlnit acum patru ani în finala EURO 2008
Schweinsteiger şi Sergio Ramos s-au întâlnit acum patru ani în finala EURO 2008

Dacă meciurile de baraj din noiembrie nu vor oferi surprize, turneul final de anul viitor din Polonia şi Ucraina va fi cel mai puternic din istorie.

Ucraina şi Polonia vor primi în 2012 tot ce are mai bun fotbalul european, „bombele" ocolind preliminariile tocmai încheiate. Cu două excepţii, naţionalele plasate în prima urnă valorică la tragerea la sorţi şi-au câştigat grupele fără mari probleme. Portugalia şi Croaţia au pierdut calificarea directă în ultimele meciuri, însă nu în faţa oricui, ci a echipelor cotate la început cu şansa a doua (Danemarca, respectiv Grecia). Inclusiv fericita ocupantă a locului secund, Suedia, n-a constituit o surpriză, nordicii lui Ibrahimovici având un parcurs aproape perfect (opt victorii din zece partide).

Barajele se decid azi

Pentru un Euro ideal din punct de vedere al valorii participantelor, ar trebui ca favoritele meciurilor din play-off să se califice in corpore la mijlocul lunii noiembrie. La tragerea la sorţi programată astăzi la Cracovia (ora 14.00, Eurosport), UEFA a împărţit cele opt participante în două „tabere", Portugalia, Croaţia, Cehia şi Irlanda urmând să fie împerecheate cu Turcia, Bosnia, Muntenegru şi Estonia. Doar o eliminare a lui Cristiano Ronaldo sau o calificare baltică ar mai putea afecta calitatea „premium" a turneului final din vara
viitoare.

Ne-au arătat fotbalul perfect

Două mari favorite va avea Euro 2012, ambele cu punctaj maxim în preliminarii. Bineînţeles, prima e campioana europeană şi mondială Spania, a cărei tiki-taka e în continuare o spaimă pentru orice adversar. În meciul cu Scoţia de marţi, ibericii ne-au arătat încă o dată de ce sunt în stare, primul gol al lui Silva fiind fabricat din 42 de pase consecutive între toţi cei 11 jucători ai Spaniei aflaţi pe teren, inclusiv portarul Valdes.

O altă maşină de fotbal e Mannschaftul Germaniei. „Panzerele" au călcat totul în picioare în grupa preliminară, jucând cu aceeaşi seriozitate şi determinare până în ultima etapă. „Am vrut să le arătăm tuturor că Germania e o forţă", a fost justificarea selecţionerului Löw pentru cele 10 victorii din tot atâtea meciuri.

Olandezul Huntelaar, golgheterul preliminariilor

Cu 12 reuşite, atacantul olandez Klaas-Jan Huntelaar a fost cel mai prolific marcator al preliminariilor. Podiumul este completat de germanul Mario Gomez (9) şi, surprinzător, de finlandezul Forssell (7). Din naţionala României, Mutu a dat cele mai multe goluri, cinci.

Franţa, în urna a patra

Componenţa celor patru grupe de la Euro 2012 va fi stabilită pe 2 decembrie, la Kiev, urnele pentru tragerea la sorţi fiind aproape definitivate, conform ierarhiei făcute de UEFA pe baza rezultatelor din ultimele trei cicluri de calificare (Euro 2008, CM 2010 şi Euro 2012). Gazdele competiţiei, Ucraina şi Polonia, vor împărţi prima urnă alături de finalistele ultimului Mondial, Spania şi Olanda. Din urna secundă, toţi vor dori să pice cu Rusia pentru a evita „granzii" Germania, Italia sau Anglia.

Urna a treia va avea o amprentă nordică, Suedia şi Danemarca având certitudinea că nu se vor întâlni în faza grupelor. Marea surpriză este prezenţa Franţei în ultima serie, alături de echipele calificate la baraj. „Cocoşii" mai au totuşi o şansă de a urca în urna a treia, cu condiţia ca atât Portugalia, cât şi Croaţia, să fie eliminate în play-off. 

Urna 1

Ucraina
Polonia
Spania
Olanda

Urna 2

Germania
Italia
Anglia
Rusia

Urna 3

Grecia
Suedia
Danemarca
(Portugalia /
Croaţia/Franţa)

Urna 4

Franţa
?
?
?

Serbia se dezintegrează

Bătută de Slovenia în ultimul meci şi depăşită de Estonia în lupta pentru play-off, naţionala Serbiei a ajuns într-un punct mort. „Apocalipsă!", a titrat presa de la Belgrad, care cere vehement demisia selecţionerului Petrovici, fostul antrenor al Timişoarei. „Contractul meu oricum expiră în ianuarie. Depinde de federaţie dacă voi mai rămâne în funcţie", a declarat tehnicianul sârb. În schimb, Dejan Stankovici şi-a anunţat retragerea de la naţională după următorul meci amical în urma căruia va depăşi recordul de selecţii al lui Savo Milosevici (102). Retragerea lui Stankovici ar putea fi urmată de cea a lui Nemanja Vidici, fundaşul de 29 de ani de la Manchester United recunoscând că e nevoie de o schimbare de generaţii.

infografie
info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite