FOTBAL: Eugen Neagoe: "Am făcut un meci slab"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Eugen Neagoe: "Am făcut un meci slab"
FOTBAL: Eugen Neagoe: "Am făcut un meci slab"

Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, duminică, după eşecul cu Astra, că este total dezamăgit de jocul echipei sale, dar mai ales de unii dintre fotbalişti, care au tratat cu superficialitate partida, şi va lua măsuri împotriva lor.

"Mi-e greu să vorbesc după acest meci, a fost o zi mohorâtă şi foarte urâtă pentru echipa mea. Nu am jucat absolut nimic din ceea ce ne-am propus. Am făcut un meci slab, cu unii dintre jucători care au crezut că s-a terminat campoionatul. În urma prestaţiei lor, unii vor rămâne în afara echipei. Am intrat pe teren plini de noi şi am greşit inadmisibil pentru acest nivel", a spus Neagoe.

Tehnicianul a mai precizat : "Eugen Trică va fi pedepsit pentru gestul său din finalul partidei". Mijlocaşul oltean a fost la un pas de a-l lovi pe arbitrul Alexandru Deaconu.

După meci, mijlocaşul oltean l-a aşteptat pe Deaconu să iasă din vestiar pentru a-şi cere scuze. "Merit să fiu pedepsit, vă asigur că aşa ceva nu se va mai întâmpla vreodată", a afirmat fotbalistul.
 
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite