FOTBAL: Sergiu Radu şi Jula au marcat pentru Energie Cottbus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Sergiu Radu şi Jula au marcat pentru Energie Cottbus
FOTBAL: Sergiu Radu şi Jula au marcat pentru Energie Cottbus

Fotbaliştii români Sergiu Radu şi Emil Jula au marcat fiecare câte un gol în meciul pe care Energie Cottbus l-a câştigat duminică în faţa lui FC Augsburg, scor 3-1, în prima etapă a diviziei secunde din Germania, informează ediţia online a Kicker.

Radu a deschis scorul în minutul 23, iar oaspeţii au egalat patru minute mai târziu, prin Thurk. Energie a preluat conducerea prin reuşita lui Bittroff, în minutul 45+3, iar Jula a stabilit scorul final în minutul 63.

Burcă a purtat în meciul de duminică banderola de căpitan şi a fost integralist, în timp ce Sergiu Radu a fost înlocuit în minutul 84, iar Jula în minutul 90+1.

Mijlocaşul român Florin Lovin a fost integralist la 1860 Munchen, echipă care a învins cu scorul de 2-0 pe TuS Koblenz. El a şi pasat decisiv la primul gol al echipei, reuşit de Cooper în minutul 17. Al doilea gol a fost marcat de Lauth, în minutul 62.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite