Egal cu necalificarea
0
Naţionala a remizat după un meci în care dăruirea şi atitudinea au echilibrat diferenţa de valoare. 75.000 de spectatori în tribună şi o mare de steaguri alb-roşii-albastre. Se cântă „Allez les bleus!“ dar o mie de români încearcă să facă şi ei faţă cu tradiţionalul „România! România!“.
Sunt dominaţi, aşa cum vor fi dominaţi şi tricolorii pe gazon. Diferenţa de 170 de milioane de euro dintre loturile celor două echipe se vede din start. Henry îl ameţeşte pe Maftei, Apostol şi Ghioane trag de Gourcuff, Gallas îi ia faţa lui Surdu la orice minge. Pe margine, lângă Răzvan Lucescu, Mutu îşi sprijină falca dreaptă de mână. E gestul omului care nu are nimic de zis. Nici Adi nu mai spune nimic echipei naţionale de vreun an şi jumătate.
Citiţi şi:
România e dominată clar, dar Coman are mănuşi de aur. Respinge un şut viclean al lui Henry, apoi e din nou provindenţial la şutul lui Gignac. „Portarul românilor a făcut minuni“, avea să spună după meci fundaşul lui Manchester United, Patrick Evra. Şi Henry e de aceeaşi părere: „România are un portar mare“.
Atacuri de ocazie
Ai noştri calcă pentru prima dată în careul lui Lloris abia în minutul 18. N-a fost nicio ocazie, ci doar un presing al lui Marica, mai mult de imagine. Pe marginea terenului, Răzvan îşi îndeamnă echipa să stea sus.
„Era important să suportăm presiunea gazdelor. E clar că Franţa are o echipă mult mai valoroasă decât a noastră. În prima repriză i-am lăsat prea uşor să-şi construiască atacurile“, a spus selecţionerul la final. Vocea lui Răzvan în teren e Rădoi, iar mintea e Chivu. Amândoi se strâng în faţa lui Coman şi mătură tot ce prind, aruncându-se ca nebunii în faţa mingilor controlate de francezi.
Coman, finul numărul 1
„Finii lui Răzvan Lucescu“, cum îi place lui Borcea să cârcotească, sunt oamenii primei reprize. Finul cel mare, Dani Coman, e îngerul păzitor. Finul cel mic, Romeo Surdu, e omul risipitor. Ratează incredibil în minutul 42, de la câţiva metri de poartă.
„Am văzut mingea în plasă. Nu-mi vine să cred că s-a dus pe lângă“, a declarat stelistul. Dincolo de şansa irosită de Surdu, rămânem cu o speranţă în suflet. Escude e o pâine de mâncat. „Marica a fost ca Usain Bolt pe lângă el la ratarea românilor“, a titrat şi presa franceză ieri, uimită de lejeritatea cu care Ciprian a trecut de stoperul Sevillei. Acelaşi Escude urma să ne scoată în repriza secundă.
Mara şi Max, aerieni
Până atunci sunt pauza şi golul rapid al lui Henry. Gallas a sărit mai sus ca Surdu, iar vârful Barcelonei a marcat al 49-lea gol al său pentru echipa naţională. România pare incapabilă de a riposta. N-avem consistenţă în atac, iar mijlocul abia se ţine pe picioare. E şchiop şi pentru că Mara şi Max Nicu par că joacă într-un film romantic, nicidecum într-unul de acţiune maximă. Dumnezeu ţine însă cu cei mici. Mic e şi Apostol, cel care a centrat în minutul 55, pentru autogolul lui Escude, surprinzător şi imparabil. El, Escude, a fost omul nostru la Paris.
La fel ca în 1994
Autogolul ne trimite din nou în apărare, unde Chivu e imperial, deşi la un moment dat bărbiereşte o minge care ne dă frisoane. „Franţa şi-a spart dinţii în apărarea condusă de căpitanul Chivu. El s-a interpus pe toate centrările cocoşilor“, au fost de părere ziariştii de la „Le Figaro“. În afara lui Chivu, au mai fost zece oameni dispuşi să bage capul în orice contră. Şi chiar au făcut-o, exasperându-l pe Gourcuff. „De fiecare dată în faţa noastră apărea un picior, o mâna, ceva“, a mărturisit cu năduf mijlocaşul lui Bordeaux.
Francezii nu par obişnuiţi cu munca, noi nu părem obişnuiţi cu mingea. „Tricolorii“ n-au legat cinci pase consecutive decât în cazuri excepţionale, dar au făcut cinci alunecări legate ori de câte ori a fost nevoie. „Trebuie să recunoaştem că Franţa a fost mai bună. Noi am alergat, ne-am zbătut, am încercat orice“, a recunoscut căpitanul Chivu.
Pentru cei care vă aduceţi aminte, meciul de sâmbătă seară a semănat cu cel din 1994, de la St. Etienne. Franţa lui Zidane şi Djorkaeff ne-a dominat şi atunci de o manieră categorică, cu zeci de ocazii, dar reduta „Generalului“ Iordănescu a rezistat. Bogdan Stelea, eroul de atunci, e acum pe bancă, cu pumnii strânşi pentru Coman.
„Franţa a fost peste noi“
Finalul l-a găsit pe Răzvan Lucescu în picioare, strigând ca un apucat la elevii lui. Franţa ne călărea viguros, iar tânărul selecţioner îşi îndemna echipa în atac. Tupeu, ar spune unii! Şi totuşi, un gol ne putea menţine în cursa calificării, iar el ştia asta. N-a fost să fie decât egal.
„Are gust de victorie, deşi Franţa a fost peste noi. E oarecum nemeritată remiza, dar bine că începem să creştem“, a opinat selecţionerul unei echipe care la vară va privi Mondialele din faţa televizorului. Pentru a treia oară consecutiv.
1-1
Franţa: Lloris - Sagna, Gallas, Escude, Evra – L. Diarra, Toulalan - Anelka, Gourcouff (73 Benzema), Henry – Gignac (57 Ribery) Antrenor: Raymond Domenech
România: Coman - Maftei, Rădoi, Chivu, Raţ - Mara (61 Roman), Apostol, Ghioane, M. Nicu (75 G. Bucur) - Marica, Surdu (86 Codrea) Antrenor: Răzvan Lucescu
Au marcat: Henry 48 / Escude 55 (autogol)
Stadion: „Stade de France“
Spectatori: 75.000
Arbitru: Ivan Bebek (Croaţia)
Trebuie să fim fericiţi. Avem o echipă cu inimă mare. Franţa este o echipă mult mai bună, dar sperăm să vină şi ziua în care să o putem bate.
Cristi Chivu, fundaş România
Dacă aş mai relua balonul de 50 de ori la o asemenea fază, niciodată nu s-ar mai duce în poartă.
Julian Escude, fundaş Franţa
Se încarcă comentariile...
