FOTBAL: Conceicao: "Echipa a avut un debut fericit, dar dificil"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL:  Conceicao: "Echipa a avut un debut fericit, dar dificil"
FOTBAL: Conceicao: "Echipa a avut un debut fericit, dar dificil"

Antrenorul lui CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, după victoria din derby-ul cu Unirea Urziceni, scor 2-0, că succesul elevilor săi este indiscutabil chiar dacă după eliminarea lui Gomez s-au relaxat şi le-au permis adversarilor să revină în joc.

"A fost un debut fericit, dar totodată dificil. Am obţinut o victorie pe deplin meritată. Am avut 75 de minute foarte bune, dar din momentul eliminării lui Gomez, echipa s-a relaxat şi ne-am pierdut din concentrare, ceea ce nu mi-a plăcut. Sunt fericit pentru această victorie. Până la urmă consider că a ieşit un spectacol reuşit pentru că s-au întâlnit două echipe foarte bune", a spus Conceicao.

Francezul Tony da Silva a ironizat acuzele din ultima vreme la adresa echipei din Gruia, afirmând că această victorie demonstrează valoarea echipei. "Mulţumim coaliţiei anti-CFR Cluj pentru că ne-a mobilizat şi am fost mai buni. Am câştigat meritat, am fost mai buni decât Urziceniul, am demonstrat că suntem echipa mai bună".

De partea cealaltă, managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a recunoscut superioritatea formaţiei gazdă, felicitând şi arbitrajul, pe care îl consideră total opus faţă de cel din Supercupa României. "Meciul acesta nu a avut nicio legătură cu partida din Supercupă. Am pierdut un joc din care voiam să scoatem un rezultat bun. Victoria CFR-ului este absolut meritată, a fost un arbitraj impecabil, adversarul a fost mai puternic decât noi azi", a opinat oficialul ialomiţenilor.

Tehnicianul oaspeţilor, Dan Petrescu, nu s-a prezentat la conferinţa de presă deoarece a fost suspendat în urma incidentelor de la Supercupă, iar locul său a fost luat de antrenorul cu portarii Dumitru Stângaciu. "Felicitări pentru CFR Cluj, a meritat victoria, dar şi noi am avut un penalty, am ratat alte şase-şapte ocazii. Văd că avem probleme cu penalty-urile, va trebui să lucrăm mai mult la acest capitol. S-a simţit şi lipsa lui Dan Petrescu de pe bancă. Arbitrajul a fost unul foarte bun, nu am nimic de reproşat", a afirmat şi acesta.

 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite