FOTBAL: EXCLUSIV - Nae Ungureanu, noul director tehnic al Ştiinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul component al Craiovei Maxima, care a mai antrenat Ştiinţa în perioada 2000-2001, va fi noul director tehnic al echipei, întrucât are şi diploma PRO. Acesta se află în drum spre Craiova, urmând ca în această după-amiază să semneze contractul cu Universitatea.

Nicolae Ungureanu este noul director tehnic al Universităţii Craiova, după ce Ilie Balaci anunţase că nu va continua la Ştiinţa, chiar dacă a fost numit director tehnic. Ungureanu, care a reuşit promovarea cu Internaţional Piteşti în Liga I, alături de antrenorii Ştefan Stoica şi Vali David, a declarat în exclusivitate pentru "Adevărul" că a plecat de aproape o oră de la Poiana Braşov, unde se afla în cantonament cu gruparea patronată de Benone Lazăr, urmând să aibă o întâlnire cu Adrian Mititelu. "Dacă mă aflu în drum spre Craiova înseamnă că voi accepta să lucrez la echipa care m-a consacrat. Sunt născut  în Craiova şi prin venele mele curge sânge alb-albastru. Niciodată nu voi refuza Universitatea Craiova, indiferent de funcţia care îmi va fi propusă. O să vorbesc azi cu Adrian Mititelu şi mă bucur foarte mult că s-a gândit la mine. Aş fi minţit dacă aş fi spus că nu mă interesează Universitatea. Cred că niciun fost jucător al Ştiinţei, ajuns antrenor, nu ar refuza vreodată să fie tehnician al acestei echipe. Toţi şi-ar dori asta, pentru că este cel mai frumos club din România", a declarat Nae Ungureanu.

A mai antrenat Ştiinţa în 2001
Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a evoluat în cariera sa ca jucător la Electroputere Craiova (1975-1977), Universitatea Craiova (1977-1987), Steaua Bucureşti (1987-1992) şi Rapid Bucureşti (1992-1993). Ca antrenor are 32 de meciuri pe bancă în Liga I, dintre care 15 pentru Extensiv Craiova în 1993-1994 şi 1994-1995, 10 jocuri la Universitatea Craiova în epoca Gigi Neţoiu, 2000-2001, când Ştiinţa a înregistrat 3 victorii, 3 egaluri şi 4 înfrângeri, şi 7 meciuri ca principal la Pandurii în ediţia de campionat 2005-2006.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite