Dubarbier şi Prette s-au căsătorit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai puţin de 24 de ore de la rezultatul de egalitate din Liga Campionilor, contra celor de la Chelsea, doi dintre jucătorii lui Trombetta au spus adio burlăciei şi ­s-au cununat civil cu

La mai puţin de 24 de ore de la rezultatul de egalitate din Liga Campionilor, contra celor de la Chelsea, doi dintre jucătorii lui Trombetta au spus adio burlăciei şi ­s-au cununat civil cu alesele inimilor lor.

Sebastian Dubarbier şi Sanchez Prette au fost aşteptaţi să se cunune civil cu iubitele lor, Maria Minones, respectiv Soledad Torres. Primul care a sosit la eveniment a fost patronul ”vişiniilor”, Aprad Paszkany, însoţit de preşedintele Iuliu Mureşan.

După aproximativ zece minute şi-au făcut apariţia şi Dubarbier, alături de Maria, de soţia lui Culio, însărcinată în patru luni, cu fiica sa, şi nevasta lui Diego Ruiz. După puţin timp au venit şi familia Pereira, Alvaro, soţia şi băieţelul în vârstă de doi ani şi Cristian cu viitoarea doamnă Prette.

Toţi au urcat la sala unde se oficiază căsătoriile. Sebastian şi Maria, vizibil emoţionaţi, au spus ”Da” în limba română, fără a mai aştepta traducerea făcută de una dintre angajatele Primăriei.

Aproape de finalul ceremoniei a intrat în sală şi Emannuel Culio, apoi la câteva minute Diego Ruiz. Gustavo Oberman a fost nevoit să stea mai mult afară din cauza faptului că băieţelul său nu înceta din plâns. După ce au semnat actele de căsătorie, Sebastian şi Maria Dubarbier şi-au pus inelele şi ­s-au fotografiat cu toţi apropiaţii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite