Două etape de suspendare pentru Cristiano Ronaldo!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo

Comitetul disciplinar al ligii spaniole a decis să îl suspende pe Cristiano Ronaldo pentru două etape, ca urmare a cartonaşului roşu văzut de acesta în partida cu Malaga.

Pe lângă cele două etape de suspendare, Ronaldo are de plătit şi o amendă disciplinară de 600 de euro, iar clubul Real Madrid una de 180 de euro.

Clubul madrilen şi-a manifestat nemulţumirea vis-a-vis de această decizie, pe care o consideră injustă, venind cu o înregistrare video în care Lionel Messi îi aplică lui Marc Valiente o lovitură similiară, în meciul dintre Barcelona şi Sevilla. Argentinianul nu numai că nu a primit nici o etapă de suspendare, dar nici măcar nu a fost sancţionat de arbitrul partidei.

Patrick Mtiliga, jucătorul Malagăi lovit de Ronaldo, a suferit o fractură nazală ca urmare a cotului aplicat de lusitan.

Ronaldo va rata astfel partidele cu Deportivo la Coruna şi Espanyol Barcelona.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite