Dorinel contra CFR, în derby-ul Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două mari rivale din oraşul Cluj-Napoca, CFR şi Universitatea, se vor întâlni în şaisprezecimile Cupei României. „Duşmănia” dintre galerii dă deja bătăi de cap conducătorilor

Cele două mari rivale din oraşul Cluj-Napoca, CFR şi Universitatea, se vor întâlni în şaisprezecimile Cupei României. „Duşmănia” dintre galerii dă deja bătăi de cap conducătorilor celor două cluburi.

„Personal, nu mi-am dorit să jucăm cu CFR, nu din punctul de vedere al valorii. Sunt îngrijorat de modul în care suporterii vor reacţiona”, a declarat preşedintele lui „U” Cluj, Remus Câmpeanu.

În mai, fanii lui „U” i-au bătut pe suporterii „ceferişti” care se bucurau în centrul oraşului după înfrângerea Stelei pe terenul lui Dinamo. Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară pe 7 mai anul acesta, când CFR a învins cu 1-0 pe terenul rivalei şi a câştigat titlul de campioană. La finalul meciului s-a declanşat celebrul scandal „Valiza”, când anagajaţii patronului stelist Gigi Becali au fost prinşi de poliţie într-un restaurant cu o valiză conţinând 1,7 milioane de euro.

Despre aceşti bani s-a bănuit că erau pregătiţi pentru jucătorii lui „U”, în cazul în care „şepcile roşii” îi încurcau pe rivali. Între timp, „U” l-a instalat ca antrenor pe Dorinel Munteanu, care a condus în trecut şi rivala CFR.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite