Dorin Goian: „Gigi, nu schimba iar antrenorul!“
0
Fostul fundaş al roş-albaştrilor îl sfătuieşte pe finanţatorul Stelei, Gigi Becali, să lase tehnicienii să-şi ducă la capăt munca. Dorin Goian a fost vizitat la Palermo de reporterul „Adevărul“ şi a vorbit despre relaţia cu Zenga, despre cum s-a acomodat în Sicilia, dar şi despre fosta sa formaţie, Steaua.
Adevărul: Cum te-ai adaptat la Palermo?
Dorin Goian: Încă depun eforturi să învăţ limba italiană. Înteleg puţin, dar uşor - uşor sper să învăţ. Dintre coechipieri, cel mai bine mă înţeleg cu Levan Mchedlidze, Bresciano şi Simon Kajer.
Cum a fost prima zi la Palermo ca oraş, dar şi ca echipă?
Am avut emoţii. Oraşul îmi place, mai ales că stau şi pe malul mării, însă prima oară mi-a fost greu pentru că era foarte cald, extrem de cald, şi m-am adaptat mai greu climei. Ziua nu puteai să respiri. Noi spuneam că este cald în Bucureşti, vara, dar aici era incredibil de cald.
Ce a reprezentat pentru tine acest transfer?
Am jucat patru ani la Steaua, timp în care eu consider că am făcut performanţe, dar, sincer, îmi doream să joc într-un campionat din străinătate. Este normal ca în viaţă să tinzi la mai mult. Acest transfer este ceea ce mi-am dorit.
Ţi-e dor de Steaua? Cum ţi se pare acum din exterior situaţia fostei tale echipe?
Mi-e dor de colegi. Sunt acum nişte jucători tineri, care sunt sigur că vor creşte şi mai mult în valoare. Important este să aibă linişte, să fie lăsaţi să lucreze mai mult timp cu acelaşi antrenor, pentru că aceste dese schimbări de antrenori nu fac bine nimănui.
Te-ai mai întoarce la Steaua?
Sigur că mi-aş dori, dar nu ştiu dacă Steaua şi-ar mai dori! Acum, acolo se doreşte altceva. Se încearcă o reconstrucţie a echipei cu jucători tineri şi cred că nu o să mai fie nevoie de mine
Ai fost criticat pentru ultimele tale evoluţii...
Am fost puţin surprins de comentariile negative. Deşi presa mi-a dat note proaste şi m-a criticat, sunt de părere că nu am făcut meciuri rele.
Ce spune Zenga despre evoluţia ta?
Eu am discutat şi cu Walter. Mi-a spus să am răbdare, pentru că nu vrea să facă aceeaşi greşeală pe care a făcut-o şi cu Dică. Pe el a încercat să-l forţeze să se integreze prea repede şi, probabil, asta l-a dat peste cap.
Care a fost meciul cel mai important din cariera ta?
Din păcate, cel cu Middlesbrough. Şi acum mai am coşmaruri cu el.
„Mi-e dor de un club şi de o manea“
Goian a dezvăluit pentru „Adevărul“ câteva amănunte inedite despre el. „Nu sunt o persoană romantică, sunt deficitar la acest capitol. Mi-e dor să mai merg într-un club, pentru că pe aici lumea nu prea merge prin cluburi. De asemenea, îmi place să ascult muzică house şi o manea sau populară la o petrecere“, a spus „Goe“.