Doni: "Sunt mai mulţi blatişti în Serie B decât în Serie A"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul căpitan al echipei Atalanta Bergamo, Cristiano Doni, arestat luna trecută în cazul "Last Bet" privind mai multe meciuri trucate, şi-a recunoscut implicarea şi a denunţat "legea tăcerii" şi mentalitatea din Italia ce facilitează trişeria.

"Am fost un imbecil, nu există nicio justificare", a declarat Doni în interviuri acordate jurnalelor La Repubblica şi Gazzetta dello Sport. Doni a fost suspendat trei ani şi jumătate de instanţele sportive, iar clubul Atalanta a fost penalizat cu şase puncte.

Cristiano Doni, în vârstă de 38 de ani, a admis că a trucat două meciuri din Serie B sezonul trecut, în beneficiul unor case de pariuri ilegale. El a trucat partidele Ascoli-Atalanta şi Atalanta-Piacenza. Totodată, el a precizat că sunt mulţi fotbaliştii dispuşi "să trădeze sportul". "Mai mulţi în Serie B decât în A, pentru că în afară de trei sau patru cluburi celelalte plătesc puţin, unii abia câştigă 20.000 de euro pe an. Şi astfel jucătorii devin coruptibili. Trebuie distrusă această omerta (lege a tăcerii impusă în organizaţiile de tip mafiot) care distruge fotbalul. Trebuie să avem curajul să povestim despre putregaiul din fotbal", a menţionat Doni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite