Doar o părere...Pe cai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan are meticulozitatea lui taică-său plus norocul personal, descurcându-se până acum la cârma tricolorilor.

Am tăvălit cu tineretul şi echipa mare doi adversari, chiar dacă piperniciţi. Pe Letonia şi pe Polonia, clienta noastră tradiţională. Răzvan are fler.

Riscă oprobriul Olteniei şi bălăcăreala lui Mititelu, refuzându-l pe Florin Costea, care, în tricoul alb-albastru, răvăşeşte apărările din întrecerea noastră şubredă. Îl preferă în schimb pe Daniel Niculae, abia trezit dintr-o cruntă apatie, în toiul unui campionat forte. Şi „franţuzul” marchează golul victoriei cu un şut inspirat.

Răzvan are meticulozitatea lui taică-său plus norocul personal, descurcându-se până acum la cârma tricolorilor, dacă exceptăm catastrofa de la Belgrad, inevitabilă, aşa cum un pisoiaş nu poate îndupleca un tigru, oricât ar mieuna de sfâşietor.

Să ne întoarcem însă la Varşovia, într-una din ţările gazdă ale Europenelor din 2012. Polonezii au forţa morală de a-şi limpezi fotbalul, eradicând corupţia prin măsuri dure.

Au şi forţa materială de a aloca sume uriaşe în vederea organizării exemplare a marelui eveniment. Dar n-au echipă. Într-o confruntare neatrăgătoare cum a fost cea de sâmbătă, ei au alergat ca nişte atleţi, neputându-şi struni avântul pe canavaua fotbalului autentic.

Ai noştri, mai tacticizaţi, mai închegaţi, au jucat la rându-le modest, îmbâcsit, ieşindu-le însă pasenţa. Cred că scormonelile lui Răzvan vor continua. Permiteţi-mi un final în cheie franceză. Merçi, Nico!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite