Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Cum a ratat Dinamo milionul de la arabi

22 septembrie 2009, 21:21 |  Autor: Amir Kiarash , Bogdan Savin  | 

Cum a ratat Dinamo milionul de la arabi

Cum a ratat Dinamo milionul de la arabi

 

Joi seară a plecat spre Dubai. În weekend a vizitat una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor în Orientul Mijlociu, iar azi revine în ţară.

Pe scurt, această este povestea lui Adrian Cristea, cel care, atunci când colegii săi băteau Unirea Urziceni, era în Emirate, în aşteptarea unui transfer la Al-Ahli.

 Mutarea însă nu se va mai realiza, deşi, aparent, totul fusese rezolvat. Dinamo urma să primească un milion de dolari în contul împrumutului jucătorului până la 15 mai 2010. „Adevărul” a aflat de ce „Prinţul” a fost trimis înapoi în ţară.

„Arabii au crezut că noi suntem fraieri“

Având în vedere că, din cauza crizei, Dinamo are probleme financiare, acţionarii au văzut în cedarea lui Cristea o mană cerească. Badea şi Borcea îşi făcuseră deja socotelile şi intenţionau să achite salariile şi primele fotbaliştilor din milionul primit de la Al-Ahli. Tocmai de aceea, le-au şi cerut arabilor ca întreaga sumă să fie virată în contul clubului în cinci zile.

„Nu putem. Vă dăm banii în mai multe tranşe până în mai 2010”, au replicat cei de la Al-Ahli. Cum şefii dinamovişti nici n-au vrut să audă de aşa ceva, transferul a picat.

Vicepreşedintele dinamovist, Vasile Turcu, are o altă variantă în ceea ce priveşte eşuarea tratativelor cu Al-Ahli Dubai.

„Arabii voiau să ne păcălească! Au zis că suntem fraieri. Ne înţeleseserăm cu ei pentru un împrumut de opt luni pentru 800.000 de euro. Când a venit vorba să vireze banii, au vrut să ne dea mai puţin. Au zis că nu plăteasc ei TVA pentru acest transfer. Noi n-am cedat şi l-am chemat pe Adi înapoi. Oricum, Dinamo are nevoie de Cristea, fiindcă e un jucător valoros”, a declarat Turcu.

Îi ameninţă pe arabi cu FIFA!

Preşedintele executiv al roş-albilor a comentat „cazul Cristea”. „Nu ne-am înţeles cu Al-Ahli pentru că ei au zis ba că nu plătesc TVA, ba că jucătorul n-a trecut vizita medicală. Vom lua însă banii pe Cristea de la arabi. Vom face plângere la FIFA pentru că actele erau semnate, dar ei s-au răzgândit”, a spus Borcea.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole