FOTBAL: Dinamo a scăpat nepedepsită, Nuno Claro a luat trei etape
0Comisia de Disciplină a LPF a considerat că bannerele afişate şi scandările galeriei dinamoviste la meciul Dinamo - Rapid nu se încadrează în Regulamentul disciplinar şi în consecinţă nu a luat nicio sancţiune împotriva clubului alb-roşu. În schimb, portarul lui CFR Cluj, Nuno Claro, va sta trei etape pentru atacul criminal asupra lui Georgian Păun (Astra).
Întrunită azi, Comisia de disciplina a LPF a luat următoarele decizii:
1. FC Timişoara - FC Steaua (01.11.2009) – incidente spectatori – Faţă de precizările făcute de observatorul jocului, dl. Dancu Mircea, cu privire la organizarea spectacolului pirotehnic, comisia constată că acesta nu constituie abatere disciplinară;
2. FC Dinamo 1948 – FC Rapid – incidente spectatori – Incidentele nu se încadrează în prevederile Regulamentului disciplinar, în condiţiile în care clubul FC Dinamo a depus documentaţiile necesare prin care atestă că a fost spectacol organizat;
3. CFR 1907 Cluj vs. Astra Ploiesti – eliminare – se sanctionează jucatorul Nuno Claro (CFR Cluj) cu suspendare pentru trei jocuri şi o penalitate sportivă de 2.000 de lei.