„Diavolii“ au fript-o pe Chelsea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manchester United a câştigat ieri Supercupa Angliei, învingând Chelsea cu scorul de 3-1 pe stadionul Wembley, din Londra.„Diavolii roşii” au deschis scorul după o fază memorabilă, arătând că nu doar Barcelona joacă „ca pe PlayStation”.

Scholes i-a trimis o diagonală de 50 de metri în dreapta lui Rooney, iar atacantul englez, fără să se uite în careu, i-a pasat din prima lui Valencia, care l-a lobat elegant pe Hilario din marginea careului mic (40).

După o serie de ratări incredibile ale celor de la Chelsea, „Chicharito" Hernandez a dus scorul la   2-0, cu un „tontogol" de toată frumuseaţea. Mexicanul a încercat să reia centrarea lui Valencia, dar şi-a şutat în faţă, iar mingea a ricoşat în poartă (76).

Golul lui Kalou (84), după o respingere neinspirată a lui Van der Sar, anunţa revenirea „albaştrilor" în joc, dar „scăriţa" lui Berbatov din minutul 90 i-a lăsat pe londonezi cu ochii în soare.

Manchester United 3

Van der Sar - O'Shea, Evans, Vidici, Fabio (Smalling 71) - Valencia, Scholes (Fletcher 80), Carrick (Giggs 80), Park J.S. (Nani 46) - Owen (Hernandez 46), Rooney (Berbatov 46) Antrenor:  Sir Alex Ferguson

Chelsea 1

Hilario - Ferreira (Bruma 79), Ivanovici, Terry, Cole (Jirkov 79) - Essien, Lampard, Obi Mikel (Drogba 60) - Kalou, Anelka (Sturridge 60), Malouda (Benayoun 73) Antrenor: Carlo Ancelotti

Goluri: Valencia 40, Hernandez 76, Berbatov 90 / Kalou 84

Stadion: Wembley, 85.000

Arbitru: Andre Marriner

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite