Diamantul negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luxul şi sărăcia convieţuiesc în Africa de Sud, gazda Campionatului Mondial de anul viitor. Africa de Sud este cea mai mare putere economică de pe Continentul Negru, însă 43 la sută din cele 48 de milioane de locuitori sunt săraci.

„Poporul nostru este pradă sărăciei. Există mulţi bogaţi în Africa de Sud, iar aceştia şi-ar putea împărţi averile cu cei care nu au şansa de a ieşi din sărăcie”, spunea în urmă cu un an celebrul Nelson Mandela, eroul luptei anti-apartheid. Sud-africanii sunt rupţi în două. Peste 90 la sută din locuitori trăiesc ori în lux, ori în sărăcie.

Clasa de mijloc reprezintă o minoritate de numai 2,5 milioane de locuitori. „Black Diamonds” (Diamantele negre), aşa cum e alintată populaţia de culoare de clasă medie, încearcă să se desprindă de neajunsuri şi să echilibreze raportul de foţe economice cu „albii”.

Alb şi negru în Africa de Sud!

De altfel, ţara care peste numai un an va ţine lumea sportului cu sufletul la gură este dominată de contradicţii. Este naţiunea africană cu cea mai dezvoltată economie, însă şomajul depăşeşte 30 la sută. E lider mondial la producţia de aur şi diamante, dar numărul persoanelor infestate cu virusul HIV sare de cinci milioane.

Se laudă cu zece laureaţi ai premiilor Nobel, în timp ce infracţionalitatea atinge cote inimaginabile: în fiecare zi se petrec 50 de crime şi peste 100 de violuri!

Găsim şi peste 20.000 de kilometri de căi ferate şi şosele moderne, insuficient însă ca Africa de Sud să se claseze în primele 100 de naţiuni din punct de vedere al dezvoltării.

Uriaşul Matthew Booth, un alb adorat de negri!

image


80 la sută din populaţia Africii de Sud e de culoare neagră, raport reflectat şi în naţionala „Bafana-Bafana”. „Booth, Booth, Booth!” (n.r.: singurul jucător alb din lotul africanilor), strigă deseori fanii sud-africani. Iniţial s-a crezut că fundaşul e fluierat din considerente rasiale. Fals, reacţia suporterilor fiind doar o formă de admiraţie, un fel de „Mutu, Mutu, Mutu!” la noi.

Jefuiţi de prostituate!

image



Autorităţile sud-africane suspectează un grup de prostituate ca fiind autoarele jafurilor care au avut loc joi seară la hotelul unde este cazată reprezentativa Egiptului. Astfel, camerele de supraveghere au surprins imagini cu femei tinere care „dădeau târcoale prin holul clădirii”, printre cei păgubiţi aflându-se şi vedeta egiptenilor, Mohamed Zidan (foto).

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite