Deportivo “transferă” un preot!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflată pe penultimul loc în Primera Division, Deportivo la Coruna apelează la orice mijloace ca să-şi revină.

Campioană a Spaniei în 2000, SuperDepor a adunat doar patru puncte din şapte meciuri într-un început de sezon în care n-a cunoscut încă gustul victoriei. Mai mult, echipa din Galicia nu a încsris până acum decât trei goluri: două din penaltyuri şi doar unul din acţiune, în înfrângerea cu 6-1 în faţa lui Real Madrid.
După ce săptămâna trecută a adus un psiholog la echipă pentru a ajuta la depăşirea blocajului, antrenorul Miguel Angel Lotina a decis că are nevoie de ajutor divin. Aşa se face că Părintele Julio Taboada a fost solicitat pentru a se ruga în timpul slujbelor la Sfântul Apostol Iuda, pentru binele echipei.
"Există lucruri mai importante şi mai serioase pe lume, dar voi îndeplini această rugăminte", a spus preotul, care s-a declarat convins că rugăciunile sale vor avea efect. Frate după tată cu Iisus, Sfântul Apostol Iuda este considerat "mijlocitor în cauzele disperate", motiv pentru care lui i se va şi ruga părintele Taboada.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite