Dayro Moreno: "Steaua, cea mai neagră perioadă a carierei mele"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul stelist Dayro Moreno ar vrea să-şi poată şterge din memorie experienţa trăită în România.

"Nu mai vreau să aud de Steaua, a fost o perioadă neagră a carierei mele. Mă bucur că acum sunt bine, nu mai vreau să-mi aduc aminte de perioada petrecută în ţara voastră. Nu am mai păstrat legătura cu nimeni, pentru că nimeni nu m-a plăcut şi nici nu am avut vreun prieten! Gata, asta e tot ce spun, nu-mi face deloc plăcere să aud de Steaua!", a declarat Dayro pentru gsp.ro.

Dayro a venit în Ghencea în ianuarie 2008 ca o mare vedetă, iar Steaua a plătit pentru el două milioane de euro. "Perla Columbiei" nu a avut evoluţii pe măsura aşteptărilor. În 43 de meciuri în Ghencea, Dayro a marcat doar 12 goluri, iar Steaua l-a cedat înapoi la Once Caldas, pe doar 500.000 de dolari.

Dayro a renăscut în ţara sa natală, unde a reuşit evoluţii senzaţionale. A marcat de 28 de ori în 48 de partide din campionatul columbian, reintrând în atenţia marilor cluburi din Europa şi America de Sud. La ultimul amical al ţării sale, 0-1 cu Spania, a fost titular şi unul dintre cei mai activi fotbalişti ai sud-americanilor, eclipsându-l de multe ori galacticul Sergio Ramos.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite