Dan Lăzărescu : „Fotbaliştii pariază în România!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Lăzărescu, vicepreşedintele CCA, spune că nu mai este o surpriză faptul că jucătorii români mizează diverse sume la pariuri.Potrivit unor surse demne de încredere, diverşi oameni din Thailanda pariază diferite sume pe autorul unui aut sau al unui corner din Liga I.

Că în fotbalul românesc au ajuns să se câştige sume frumoase din pariuri nu mai reprezintă un secret. O recunosc oameni importanţi din Federaţia Română de Fotbal sau din alte medii apropiate fenomenului, dar, din păcate, probele lipsesc.

Deunăzi, Mircea Sandu a dezvăluit, într-o conferinţă de presă, că ştia de rezultatul meciului FC Braşov – Gloria Buzău, scor 4-0, din etapa a 24-a, că se va încheia la o diferenţă de trei goluri. Ulterior, Sandu a revenit asupra declaraţiei prin a spune că totul era un zvon.

„Sunt multe zvonuri care circulă prin fotbalul românesc. Referitor la această problemă a pariurilor, pot spune că ele există. Nu trebuie să ne mai ascundem după cireş. Se ştie că mulţi jucători de fotbal din România pariază”, a spus, pentru „Adevărul”, Dan Lăzărescu, vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Tot el a continuat: „Potrivit regulamentului, fotbaliştii nu au voie să facă acest lucru, dar e foarte greu de controlat sistemul. În rest, nu ştiu de sume mari câştigate pe meciuri din Liga I. Ştiu doar că UEFA a iniţiat un program prin care asistă multe case de pariuri din Europa. Dacă li se pare ceva suspect la un meci, atunci ei anunţă imediat federaţia din respectiva ţară”.

Valoarea sumei te poate trăda

Potrivit unor surse demne de încredere, mai nou, în România, se câştigă sume importante din diverse pariuri, cum ar fi cine execută primul corner al unui meci sau cine bate primul aut. Iar cei care pariază o fac tocmai din Asia, din ţări precum Thailanda.

Daniel Smeada, unul dintre cei mai buni specialişti de pariuri din România, spune că astfel de pariuri sunt imposibile. „Dacă joci mai mult de 10 euro pe pariuri de acest gen, devii dubios şi atragi atenţia casei de pariuri. Există posibilitatea de a juca persoană contra persoană şi doar acolo se mai pot face diverse manevre. Adică, tu poţi stabili cotele anumitor pariuri, dar trebuie să fii şi capabil de plată”.

image

Şi în Polonia sau Germania au fost cazuri în care fotbaliştii au pariat.

image


Dan Lăzărescu
vicepreşedinte CCA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite