Craiova: Ştiinţa şi-a dezamăgit suporterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Ştiinţa şi-a dezamăgit suporterii
Craiova: Ştiinţa şi-a dezamăgit suporterii

Peste două mii de fani ai Universităţii Craiova au aşteptat aseară, în centrul oraşului, un motiv de sărbătoare. Din păcate pentru ei, acesta nu a venit. Ştiinţa a fost învinsă cu 2-1 de Steaua, după o repriză secundă slabă, acuzată de toată lumea.

Alb-albaştrii se văd acum nevoiţi să câştige în ultima etapă cu FC Vaslui, pentru a fi siguri de prezenţa în Europa League, dar rămân cu amărăciunea celor aproape 20 de ani trecuţi de la ultimul succes în Ghencea. „Am jucat inexplicabil de slab în repriza a doua. De ce ne-am lăsat dominaţi? De ce a fost schimbat Wobay?“, au fost doar câteva din întrebările la care fanii olteni căutau răspunsuri după meci, în timp ce se îndreptau dezamăgiţi spre casă. Supărarea li se citea pe chipuri. Un egal cu Steaua ar fi dus deja Universitatea în cupele europene...

„Lasă că batem pe Vaslui şi tot jucăm în Europa, iar steliştii ne vor privi la TV“, se consolau suporterii, care au trăit cu sufletul la gură fiecare secundă a partidei. Au scrâşnit din dinţi la golul lui Toja, au exultat la reuşita lui Florin Costea, au sărit în sus la bara lui Dilevski, au îngheţat la bara lui Szekely şi au plecat capul când Stancu a marcat decisiv. Îl pot ridica însă peste 11 zile, când Ştiinţa trebuie să le ofere acel moment de bucurie aşteptat de nouă ani.

Mititelu, supărat pe jucători

Finanţatorul Universităţii s-a arătat şi el dezamăgit de jocul echipei. „Am jucat extraordinar de urât. A fost ruşinos. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu aceşti băieţi, probabil se considerau deja în Europa League. Nu vreau să-i jignesc, dar au fost dezamăgitori. Fac două meciuri bune, dar apoi îşi bat joc. Le-a intrat în cap că au bătut pe Rapid, pe Dinamo, pe CFR. Ce mai însemna meciul cu Steaua pentru ei? Fiecare se gândeşte la transferuri, sunt vedete. Unul nu vrea să joace vârf, altul în stânga. Sunt foarte dezamăgit! Am jucat în ultimele 30 de minute ca o echipă care nu are nicio legătură cu Europa League!. Prefer să nu mai am nicio şansă de calificare, decât să stau o săptămână cu emoţii incredibile“, a răbufnit Adrian Mititelu la finalul partidei.

Gane spune că Steaua a meritat victoria

„Ne-am retras prea mult în repriza secundă, am pierdut prea uşor mingea. Asta e. Cu toţii suntem vinovaţi, pentru că în repriza a doua nu am reuşit să ieşim din apărare“, a fost concluzia antrenorului Ionel Gane, care crede că Steaua a meritat victoria. „Când nu-l tratezi serios, fotbalul te pedepseşte“, a spus şi Bornescu. „Aşa suntem noi, oltenii, stăm cu emoţii până la final“, a competat Dănănae, jucător care a fost convocat în premieră la naţională pentru meciul de pe 6 iunie, cu Lituania. Alături de acesta, Lucescu l-a chemat şi pe Florin Costea, devenit golgheterul Ligii I după reuşita din Ghencea.
„Nu ne-a mers nimic, am jucat foarte slab. Jocul s-a pierdut la mijlocul terenului. Am evoluat bine în apărare, dar totul depinde de mijloc. Veriga slabă a fost mijlocul nostru. Cei din faţă s-au mişcat şi ei slab“, a fost concluzia lui Ilie Balaci.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite