FOTBAL: Constantin Cârstea va fi operat, de urgenţă, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Constantin Cârstea va fi operat, de urgenţă, la Cluj
FOTBAL: Constantin Cârstea va fi operat, de urgenţă, la Cluj

Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Constantin Cârstea, are un hematom pe creier şi va fi operat la Clinica de Neurochirurgie din Cluj de un fost fotbalist, dr. Horaţiu Stan, transmite Mediafax.

Preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, duminică, că directorul tehnic al echipei, Constantin Cârstea, are un hematom pe creier şi va trebui operat la Clinica de Neurochirurgie Cluj.

Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Constantin Cârstea (60 de ani), este internat la această oră la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în comă.

"Am vorbit deja cu neurochirurgul Horaţiu Stan, fost fotbalist la Universitatea Cluj, un coleg al lui Neluţu Sabău, care ne-a spus că îl va opera, dar să nu îl mişcăm deocamdată din loc fiindcă e riscul foarte mare. Eram gata să chemăm un elicopter SMURD să-l ducă, dar nu ne-a dat voie. Trebuie să mai aşteptăm câteva zile să se întremeze puţin ca să poată fi transportat la clinică, la Cluj. Acolo va fi operat ca să-i fie extirpat hematomul", a declarat Jean Pădureanu.

Pădureanu a mai adăugat că, duminică-dimineaţa, starea lui Constantin Cârstea s-a mai ameliorat.

Preşedintele Gloriei a spus că, la ora 12.45 a intrat în salonul în care este internat Constantin Cârstea, iar acesta a părut că-l recunoaşte şi a făcut un mic gest cu mâna. "Cred că m-a auzit. Stă foarte bine cu auzul. Ştie că vom face tot ce e mai bine pentru sănătatea lui", a spus Jean Pădureanu.

Între timp, la Bistriţa a ajuns şi fiul mai mic al lui Constantin Cârstea şi soţia lui, fiul mai mare, Gabriel, fiind deja la Bistriţa deoarece este antrenorul echipei Gloria II. De altfel, chiar el şi-a adus tatăl la spital.

Medicul primar neurochirurg Horaţiu Stan de la Clinica de Neurochirurgie Cluj are 43 de ani. A fost căpitan de echipă la juniorii Universităţii Cluj la începutul anilor 80, formaţie în care a evoluat fostul antrenor al Gloriei Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite