Comparat cu Borat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comparat cu Borat
Comparat cu Borat

Selecţionerul Raymond Domenech este ironizat de presa franceză, care-l aseamănă cu celebrul actor de comedie. Raymond Domenech a devenit clientul favorit al ziariştilor francezi, care nu-l iartă nici înaintea meciului cu România.

„Franţa lui Domenech pendulează între plictiseală şi incoerenţă, lucru care îi bulversează pe jucători. Din 2004 şi până acum nu am reu­şit să ne dăm seama ce vrea de la echipa naţională acest antrenor confuz.

Singura indicaţie pe care o dă Domenech este simplă. Dacă mingea se deplasează în partea dreaptă, atunci tot blocul de jucători se deplasează în acea zonă, dacă mingea e în stânga, atunci tot blocul trece în stânga”, scrie cotidianul „Le Parisien“.

Mai mult decât atât, francezii îl compară pe Domenech cu celebrul Borat, personajul de comedie care a făcut înconjurul lumii. Alăturarea celor doi provine de la aspectul fizic pe care Domenech îl avea în tinereţe, când purta o mustaţă stufoasă şi o freză cârlionţată.

Domenech pare conştient că nu e favoritul presei şi de aceea îşi vede de treabă făcând abstracţie de materialele publicaţiilor franceze. Tehnicianul crede că România e un adversar care n-ar trebui să-i lase pe jucători să se culce pe o ureche.

“Românii au câştigat în Lituania şi încă mai speră la baraj. La pauza meciului de la Constanţa le-am spus jucătorilor că de acel meci depinde viitorul echipei noastre şi în repriza a doua i-am mâncat de vii pe români”, a punctat antrenorul naţionalei.

70.000 de bilete vândute

Pentru mulţi dintre tricolori, partida de pe Stade de France, programată sâmbătă de la ora 22.00, în direct la TVR 1, va echivala cu prezenţa într-un adevărat vulcan. FFF a anunţat ieri că din totalul celor 78.000 de bilete scoase la vânzare au fost vândute 70.000, iar restul probabil vor fi date cel târziu până vineri. 

Este interesant de văzut cum vor reacţiona fotbaliştii lui Răzvan Lucescu în condiţiile în care mai mult de jumătate dintre ei nu au jucat niciodată în faţa atâtor spectatori.  Deşi poveştile Parisului, oraşul dragostei şi al luminii, izvorăsc mai ales din secolele lăsate în urmă, există şi o zonă a capitalei Franţei în care te pierzi printre zgârie-nori şi construcţii futuriste.

Tricolorii locuiesc în cea mai modernă zonă

Aici, în cartierul La Défense, considerat a fi cel mai mare centru de afaceri al Europei, va locui, de azi, şi prima reprezentativă a României.  Mai precis, în luxosul Renaissance Paris Hotel,  un stabiliment de patru stele situat chiar lângă celebrul Grande Arche de la Défense, un monument construit la iniţiativa fostului preşedinte François Mitterrand. 

Dacă Răzvan Lucescu va locui într-un apartament “Deluxe”, care costă 442 de dolari  pe noapte, jucătorii vor trebui să se mulţumească doar cu camerele duble, în valoare de numai 284 de dolari pe noapte.

Grupa 7

Serbia     7    6    0    1    15-5    18
Franţa     6    4    1    1    8-6    13
Lituania   7    3    0    4    6-6    9
Austria     6    2    1    3    7-9    7
România   6    2    1    3    7-10    7
Ferøe        6    0    1    5    1-8    1

Meciuri rămase de disputat: Austria – Ferøe; Franţa – România (5 sept.); Ferøe – Lituania; România – Austria; Serbia – Franţa (9 sept.); Serbia – România; Franţa – Ferøe; Austria – Lituania (10 oct.); România – Ferøe; Lituania – Serbia; Franţa – Austria (14 oct.).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite