Comentariu : Halagian spartan
0
Era 1993, toamna. La Săftica, soarele de septembrie, leneş ca un şarpe, îl alunga pe Florin Halagian sub copertina de tablă, în timp ce fotbaliştii dinamovişti dădeau ture.
Armeanul se mai scutura din moţăială şi răsucea butonul de volum: „Zoli, măreşte compasul, tată!”. Era înainte de meciul-tur cu italienii de la Cagliari, în Cupa UEFA, iar Mihai Stoichiţă, antrenor secund, tânăr şi cu idei progresiste, avea grijă ca totuşi indicaţiile lui dom’ profesor să fie respectate.
„Ziaristule, dacă ai curaj, scrie că Halagian ne ţine ca la închisoare!”, icneşte Gică Mihali, sătul de metodele sovietice ale maestrului. La vederea carneţelului şi a pixului, Stoichiţă, cu ochi rotunzi de spaimă, imploră:
„Te rog mult, nu scrie asta, că se supără dom’ profesor! Băieţii sunt un pic surescitaţi! Nu scrie, că ne nenoroceşti!”, şopteşte „secundul”, în timp ce, de la distanţă, Halagian tună: „Alo, de ce v-aţi oprit, sunteţi la staţiune?”.
A doua zi, în deschiderea paginii de sport a unui mare cotidian, titlu mare: „Mihali: «La Dinamo e ca la închisoare»”. Urmarea? Ţipete în tabăra „câinilor” şi ameninţări cu dublarea perioadei de cantonament. Dinamo câştiga însă cu 3-2 în faţa lui Cagliari.
2009, toamna. Steaua lui Stoichiţă s-a încordat inutil în faţa Bistriţei lui Halagian. În două meciuri, ardelenii au smuls un punct în Ghencea şi i-au eliminat pe bucureşteni din Cupa României.
Acum, Stoichiţă chiar s-a străduit să-l supere pe dom’ profesor, dar n-a reuşit. La 16 ani distanţă, cantonamentul spartan a învins din nou.
Se încarcă comentariile...
