Comănescu, la Dinamo – CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Necunoscutul central vâlcean are doar opt meciuri de Liga I conduse în trei sezoane. Cel mai important meci al etapei a 28-a care se va disputa în weekend-ul următor, Dinamo – CFR Cluj, a fost încredinţat unui arbitru fără experienţă.

Delegarea arbitrilor, după arestarea preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin, se face prin tragere la sorţi, cu ajutorul unei urne împrumutate de la Loteria Română.Singurele criterii de delegare sunt ca centralii sau asistenţii să nu fie din aceeaşi localitate cu una dintre echipe, excepţie fac cei cu ecuson FIFA, şi să nu arbitreze la mai puţin de trei etape aceeaşi echipă.

 În rest, toţi sunt introduşi în urnă la grămadă. CCA a propus să se facă o împărţire a arbitrilor pe grupe valorice, iar meciurile, pe gradul de dificultate, dar Liga Profesionistă de Fotbal nu a fost de acord, deşi nici nu trebuia consultată. Mai mult, partidele dintr-o rundă nu sunt ierarhizate funcţie de importanţa lor, ci cum au fost stabilite iniţial de LPF.

Aşa s-a ajuns ca la partida Dinamo – CFR Cluj, care este programată sâmbătă, de la ora 21.00, să fie delegat centralul vâlcean Adrian Comănescu, care din 2006 şi până în prezent nu are la activ decât opt meciuri de Liga I, şi nu o brigadă în care toţi arbitrii să fie cu ecuson FIFA.

Şi asistenţii sunt neexperimentaţi

image

Dorin Mudura a fost strâns de gât de Ionel Ganea  Foto: Mediafax



Niciunul dintre asistenţii delegaţi la meciul Dinamo – CFR Cluj nu este cu ecuson FIFA. Dorin Mudura din Oradea este ceva mai cunoscut, mai ales după incidentul în care a fost strâns de gât de jucătorul lui Poli Timişoara, Ionel Ganea.

Celălalt, Ionuţ Babadac din Alexandria, a debutat în Liga I sezonul acesta şi are doar şase partide la activ. La două dintre acestea, Rapid – FC Argeş 1-3 şi Gaz Metan Mediaş – Poli Iaşi 1-0, a anulat eronat, pentru ofsaid, câte un gol echipelor care au pierdut şi a fost reţinut de la delegări.

Meciurile din Liga I ale lui Comănescu

2006-2007
26 noiembrie 2006    Steaua – Jiul        3-0
9 mai 2007        Farul – Poli Timişoara    1-3

2007-2008
12 august 2007    „U” Cluj – Rapid        1-2
23 septembrie 2007    CFR Cluj – Poli Iaşi    2-1
28 octombrie 2007    Dacia Mioveni – Ceahlăul    2-1

2008-2009
8 noiembrie 2008    Gaz Metan – Poli Iaşi     1-0
4 aprilie 2009    FC Timişoara – Gloria Buzău     4-1
26 aprilie 2009    CS Otopeni – Steaua     0-1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite