UPDATE: Rusia va organiza Cupa Mondială din 2018, iar Qatar va organiza ediţia din 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trofeul Cupei Mondiale va ajunge în 2014 în Brazilia, iar astăzi vom şti viitoarele destinaţii
Trofeul Cupei Mondiale va ajunge în 2014 în Brazilia, iar astăzi vom şti viitoarele destinaţii

Rusia va organiza ediţia din 2018 a turneului final al Cupei Mondiale de fotbal, potrivit votului exprimat, astăzi, în Elveţia, de cei 22 de membri ai Comitetului Executiv al FIFA. De asemenea, Qatar va organiza ediţia din 2022 a turneului final al Cupei Mondiale de fotbal.

A sosit ziua cea mare pentru cele 11 state şi nouă candidaturi care vor încerca să pună mâna pe Cupele Mondiale de peste opt, respectiv 12 ani. "Cred că a fost o greşeală anunţarea în acelaşi timp a ambelor gazde", a recunoscut preşedintele FIFA, Sepp Blatter, văzând ce "furtună" s-a stârnit odată cu apropierea datei de 2 decembrie 2010.

Astfel, probabil că dezvăluirile incendiare, acuzaţiile de corupţie şi alianţele lipsite de fair-play vor înceta abia astăzi, în jurul orei 17.00, când se vor deschide plicurile cu cele două câştigătoare.Deşi iniţial unele candidaturi erau comune, pentru ambele competiţii, pe parcurs sita a cernut, influenţată şi de regula "rotirii continentelor" impusă recent de FIFA (un continent care organizează o Cupă Mondială nu mai poate spera la următoarele două).

Rusia şi Qatar, favorite

Astfel, este sigur că în 2018, Mondialul va reveni în Europa, Rusia şi Anglia fiind marile favorite în faţa candidaturilor comune ale Spaniei şi Portugaliei, respectiv Belgiei şi Olandei. În schimb, în 2022, festinul fotbalului se va muta în Asia, America sau Oceania, favorita Qatar simţind în spate răsuflarea "giganţilor" Australia şi SUA. Bineînţeles, pentru victoria finală, în luptă au fost aruncate toate armele, de la influenţa politică şi economică până la "loviturile sub centură".

La Zürich vor fi azi în "misiune" numeroase personalităţi ale sportului, dar şi şefi de state sau de guverne. Nu şi premierul rus Vladimir Putin, care a renunţat să mai facă deplasarea tocmai pentru a nu se simţi că "face presiuni".

În schimb, englezii se simt sabotaţi chiar din interior: în urmă cu câteva zile, postul de televiziune BBC a adus acuze de corupţie asupra a patru oficiali ai FIFA cu drept de vot, scoţând la lumină fapte petrecute în urmă cu mulţi ani. "O nebunie, sunt inconştienţi!", au spus ambasadorii Angliei, în frunte cu Beckham şi prinţul William, despre compatrioţii lor.

De asemenea, a rămas doar la nivel de zvon încercarea Spaniei şi a Qatarului de a-şi acorda sprijin reciproc, inclusiv prin sferele de influenţă, pentru a câştiga cât mai multe voturi, unii pentru 2018, ceilalţi pentru 2022. Au existat însă şi cazuri de corupţie dovedite. Astfel, chiar luna trecută, doi dintre membrii Comitetului Executiv (nigerianul Adamu şi tahitianul Temarii) au fost suspendaţi după ce au solicitat avantaje financiare pentru a vota în favoarea Statelor Unite.

"Ultimele ore sunt vitale. Până în ultima clipă a votului, se pot produce modificări. "
Danny Jordaan
fost preşedinte al Comitetului de Organizare al CM 2010

Candidate la organizarea CM 2018

Rusia   

Cotă la pariuri 1,85

Avantaje

-N-a organizat niciodată o Cupă Mondială, ceea ce ar corespunde cu politica FIFA de a cuceri "noi teritorii".
-Numeroasele fonduri promise de guvern şi de investitorii privaţi.
-Influenţa lui Vladimir Putin, care a garantat construirea la timp, de la zero, a 14 stadioane.

Dezavantaje

-Distanţele mari între oraşele-gazdă şi o reţea de transport deficitară.
-Necesitatea vizelor de intrare pentru suporteri.
-Actele de rasism şi de huliganism de care au dat dovadă în dese rânduri fanii echipelor de club locale.
-Principalii ambasadori: R. Abramovici, A. Arşavin.

Anglia

Cotă la pariuri 2,50

Avantaje

-Calitatea stadioanelor şi a infrastructurii, precum şi pasiunea fanilor pentru fotbal.
-Promisiunea de a aduce celor de la FIFA un profit record, de peste 200 de milioane de euro.
-Experienţa în organizarea marilor evenimente sportive.

Dezavantaje

-Infracţionalitatea ridicată.
-Iniţialul preşedinte al Comitetului de Organizare, Lord Triesman, a fost forţat să demisioneze după acuzaţii nefondate aduse Spaniei.
-Acuzaţiile de corupţie la adresa oficialilor FIFA făcute în ultima săptămână chiar de presa din Albion.
-Principalii ambasadori: D. Beckham, Prinţul William.

Spania/Portugalia

Cotă la pariuri 5,50

Avantaje

-Enorma pasiune pentru fotbal existentă în cele două ţări.
-Stadioane numeroase, moderne şi cu o capacitate mare, care nu mai necesită deloc îmbunătăţiri.
-Atracţia turistică a ambelor state.

Dezavantaje

-Candidaturile comune nu sunt agreate de FIFA.
-Acuzaţiile privind o înţelegere cu Qatar privind schimbul de voturi.
-Portugalia a găzduit un Campionat European în
anul 2004.
Principalii ambasadori: Raul, Luis Figo.

Belgia/Olanda

Cotă la pariuri 26,00

Avantaje

-Organizarea cu succes a Campionatului European din 2000.
-Infrastructură excelentă şi distanţe mici între locaţii.
-Comparativ cu candidaturile rivale, a stat departe de acuzaţiile de corupţie.

Dezavantaje

-Candidaturile comune nu sunt agreate de FIFA.
-Lipsa unui stadion de 80.000 de locuri pentru organizarea finalei.
-Guvernele celor două ţări nu sunt de-acord în totalitate cu cerinţele
specifice ale FIFA.
-Principalii ambasadori: Ruud Gullit, Johan Cruyff.

Ţările-gazdă ale Mondialelor

1930    Uruguay
1934    Italia
1938    Franţa
1950    Brazilia
1954    Elveţia
1958    Suedia
1962    Chile
1966    Anglia
1970    Mexic
1974    R.F. Germană
1978    Argentina
1982    Spania
1986    Mexic
1990    Italia
1994    S.U.A.
1998    Franţa
2002    Coreea de Sud / Japonia
2006    Germania
2010    Africa de Sud
2014    Brazilia

Candidate la organizarea CM 2022

Qatar
  
Cotă la pariuri 1,70

Avantaje

-Stadioanele ultramoderne, atât din punct de vedere al designului, cât şi al facilităţilor oferite. Marea noutate este dată de folosirea energiei solare pentru reglarea temperaturii în interiorul arenelor.
-Distanţa mică între oraşe, toate locaţiile urmând să se întindă pe o rază de numai 30 de kilometri.
-Sprijinul necondiţionat primit din partea ţărilor arabe, care nu au mai organizat vreodată o Cupă Mondială.

Dezavantaje

-Tradiţia fotbalistică aproape inexistentă. Qatar nu s-a calificat niciodată la Mondiale şi nu are vreun jucător cunoscut la scară mondială.
-Căldura insuportabilă din timpul verii.
-Numărul mic de spectatori la meciurile din campionatul intern.
Principalii ambasadori: Zinedine Zidane, Gabriel Batistuta.

Australia

Cotă la pariuri 3,00

Avantaje

-Oceania n-a organizat niciodată o Cupă Mondială, ceea ce ar corespunde cu politica FIFA de a cuceri „noi teritorii".
-Orele de start "prieteneşti" pentru telespectatorii continentului asiatic, care aduc o mare parte din audienţă.
-Atracţia turistică şi siguranţa oferită suporterilor.

Dezavantaje

-Izolarea geografică faţă de restul lumii.
-Fotbalul este surclasat în ceea ce priveşte interesul localnicilor de alte sporturi, precum rugby sau cricket. Principalii ambasadori: Nicole Kidman, Hugh Jackman.

SUA   

Cotă la pariuri 3,50

Avantaje

-Profitabilitatea promisă de americani, la fel ca în cazul Cupei Mondiale din 1994, turneul final cu cel mai mare succes din punct de vedere comercial.
-Interesul în creştere pentru "soccer". La ultimele două Cupe Mondiale, americanii au fost străinii care au cumpărat cele mai multe bilete.
-Numărul mare de imigranţi din principalele state europene.

Dezavantaje

-Statutul de "eternă favorită" pe care îl au americanii, în dauna statelor mai puţin influente.
-Recentul scandal de corupţie în urma căruia doi membri ai Comitetului Executiv al FIFA au fost suspendaţi pentru că au încercat să-şi vândă voturile în favoarea candidaturii SUA.Principalii ambasadori: Bill Clinton, Brad Pitt.

Japonia   

Cotă la pariuri 33,00

Avantaje

-Infrastructura şi stadioanele moderne, bazate mereu pe inovaţie.
-Infracţionalitatea scăzută.
-Atracţia turistică, japonezii fiind recunoscuţi pentru ospitalitate.

Dezavantaj

-Au organizat Cupa Mondială în urmă cu opt ani, în 2002, împreună cu Coreea de Sud.
Principalii ambasadori: Zico, Alberto Zaccheroni.

Coreea de Sud   

Cotă la pariuri 40,00   

Avantaje

-Lipsa problemelor în ceea ce priveşte transportul şi facilităţile de cazare.
-Felul în care s-a dezvoltat fotbalul coreean după CM 2002, când naţionala lor a ajuns în semifinale.
-Posibilitatea de a ceda organizarea câtorva meciuri Coreei de Nord, ceea ce ar putea produce o ameliorare a relaţiilor tensionate dintre cele două state.

Dezavantaj

-Au organizat Cupa Mondială în urmă cu opt ani, în 2002, împreună cu Japonia.Principalii ambasadori: Park Ji-Sung, Cha Beom-Geun.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite