Cine iese din Euro?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen realizat de Vali Ivan
Desen realizat de Vali Ivan

Meciul de azi, care va da a doua semifinalistă, e încărcat suplimentar de tensiunile politice şi economice din ultima vreme dintre cele două ţări.

Probabil că Germania şi-ar fi dorit orice alt adversar în sferturi în afară de Grecia. Numai de nişte oponenţi supramotivaţi, care au şi alte mize în afara fotbalului, nu aveau nevoie nemţii, în contextul în care tensiunile dintre cele două ţări au atins cote alarmante după ce Germania şi-a asumat rolul de conducere în problema supravieţuirii Greciei în zona Euro. Măsurile de austeritate impuse de Germania elenilor pentru a continua procesul de creditare au scos mii de greci în stradă, la proteste recurgându-se chiar la gesturi extreme, printre care arderea steagului Germaniei.

Angela Merkel vine la meci

Iar ca tensiunea să fie maximă, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, poate cel mai contestat om în Grecia în acest moment, şi-a anunţat pentru prima oară prezenţa la un meci de la Euro, tocmai la partida de la Gdansk, de astăzi. Până acum, Merkel vizitase doar cantonamentul echipei lui Low, refuzând să vină la partidele din Ucraina în semn de protest faţă de tratamentul pe care îl primeşte în închisoare Iulia Timoşenko, unul dintre liderii opoziţiei.

Nemţii N-au pierdut în sferturi

Pe hârtie însă, Germania are cel mai uşor sfert de finală la Europeanul din Ucraina şi Polonia, atât prin prisma diferenţei certe de valoare dintre cele două naţionale, dar şi al istoricului celor două echipe. Practic, nu numai că nemţii n-au pierdut niciodată în istoria lor vreun sfert de finală de Campionat European, deşi acesta va fi al cincilea, dar, de fiecare dată când au ajuns în această fază, au jucat şi finala. De asemenea, Germania n-a pierdut vreodată în faţa naţionalei Greciei, în opt partide directe, nemţii câştigând de cinci ori.

Vin după 14 victorii consecutive!

Forma de moment spune şi ea multe. Germania este singura echipă de la Euro care a obţinut în grupe punctaj maxim, 9 puncte, iar victoria în faţa Danemarcei a fost a 14-a consecutivă în meciurile oficiale, ceea ce reprezintă un record pentru „Mannschaft".  

Elenii, fără Karagounis

În ceea ce priveşte problemele de efectiv din celor două tabere, avantajul este tot de partea nemţilor. Dacă Low are tot lotul valid pentru meciul de diseară, Fernando Santos nu se poate baza pe fundaşul Avraam Papadopoulos şi pe portarul Chalkias, accidentaţi, dar în primul rând pe Giorgos Karagounis, căpitanul şi cel mai important om al echipei, cel care a dus Grecia în sferturi prin golul decisiv marcat în faţa Rusiei. Mijlocaşul de 35 de ani este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

"Nu vom juca doar pentru noi, ci pentru cei 11 milioane de greci de acasă.''
Giorgos Samaras atacant Grecia

"Sper că, printr-o victorie cu Germania, să aducem un zâmbet oamenilor cu probleme de acasă.''
Dimitris Salpigidis atacant Grecia

8 meciuri directe s-au disputat între Germania şi Grecia. Nemţii au cinci victorii, iar trei jocuri s-au încheiat  la egalitate.

Bancuri cu Germania şi Grecia

- Grecii intră pe teren îmbrăcaţi în tradiţionalul echipament albastru, dar pe care scria mare GERMANIA. Nedumerit, arbitrul îi întreabă: „Băieţi, cine sunteţi voi, de fapt?". „Noi suntem Grecia. Germania e doar sponsorul nostru", îi răspund aceştia.
- Ştiţi de ce a luat roşu Grecia în grupe? Pentru că Germania le-a transmis să mai dea afară din bugetari.
- Oficialii germani şi cei francezi i-au rugat pe şefii federaţiei Greciei să nu exagereze cu cheltuielile şi să ia autobuzul până în Polonia.
- Ăla care a avut atâta tupeu să pună Grecia în Grupa A şi Germania abia în Grupa B la Euro 2012 sigur nu-i de la Moody's.
- UE şi UEFA au hotărât ca jumătate din punctele obţinute de Germania la Euro să fie oferite Greciei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite