Cicinho face „praf” Realul şi pe Raul: "Nu este Real Madrid, ci «Raul Madrid»"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul jucător al lui Real Madrid în perioada 2005-2007 atacă dur în presa din Brazilia clubul din capitala Spaniei, spunând că „stranierii" sunt trataţi maliţios iar Raul este lipsit de caracter.

Cicinho spune că plecarea de la Real a reprezentat o eliberare pentru el de sub tirania din vestiarul echipei, dominat de figura lui Raul, care are un statut de privilegiat.

„Plecare de la Madrid pentru a merge la Roma a fost pentru mine un fel de eliberare. Acolo mă simţeam prizonier. Când am luat decizia, lumea mă credea nebun, dar eu ştiu de ce am vrut să plec. Nu publicul era problema, ci ceea ce se întâmpla în vestiar. Atmosfera de la Real Madrid era mereu apăsătoare, în special datorită grupului de jucători spanioli.

Raul are anumite privilegii în cadrul clubului. Marea problemă este că tot ce se întâmplă în vestiar se află şi în presă. De când a plecat Roberto Carlos, brazilienii şi-au pierdut forţa. La Real Madrid există o tendinţă de a trata rău fotbaliştii străini. Se vede din felul în care este tratat acum Kaka, i se pun la îndoială calităţile şi este poate cel mai bun din lume.

Real Madrid este Raul Madrid, dar din fericire el nu prea mai face parte din echipă. Naţionala spaniolă? Acolo ajung cei cu caracter, iar pentru spanioli, Raul nu are aşa ceva", a declarat Cicinho, acum jucător la Sao Paulo, în Brazilia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite