Christoph Daum, demis de la Eintracht Frankfurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eintracht Frankfurt l-a demis pe antrenorul Christoph Daum, la două zile după eşecul cu Borussia Dortmund, scor 1-3, sinonim cu locul 17 şi retrogradarea în liga secundă germană, informează AFP.

Daum, în vârstă de 57 de ani, i-a succedat la 22 martie, lui Michael Skibbe, având ca obiectiv menţinerea în Bundesliga, însă sub conducerea sa, Eintracht a câştigat doar trei puncte în şapte meciuri.

Daum, personalitate controversată a fotbalului german, trecut pe la Bayer Leverkusen (1996-2000), Fenerbahce (2003-06 şi 2009-10) şi FC Koln (2006-09), este al 13-lea antrenor demis în acest sezon, un record în istoria primei ligi germane.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite