Chivu e triplu campion!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul a cucerit cu Inter al treilea titlu consecutiv în Serie A şi se pregăteşte pentru o altă „triplă“ istorică, campionat – Cupă – Liga Campionilor. De cinci sezoane, singura echipă care contează în campionatul italian este Internazionale Milano, nerazzurii câştigând ieri al 18-lea „scudetto“ din istorie, al cincilea la rând.

18.000 de suporteri ai lui AS Roma s-au deplasat la Verona pentru meciul cu Chievo, sperând ca o minune să se producă la 300 de kilometri distanţă, tocmai la Siena. Acolo, o echipă retrogradată, cu Paul Codrea titular, ar fi trebuit să încurce colecţia de „internaţionali" aflată la dispoziţia lui Jose Mourinho şi să direcţioneze titlul spre Cetatea Eternă.

Mai citiţi şi:

Vezi cum a fost aşteptat Cristi la Milano

Cristi Chivu poate câştiga 600.000 de euro în două săptămâni!

Chivu şi-a cerut scuze pentru gesturile obscene făcute romanilor

Doar jumătate de oră a fost campioană AS Roma (cu Bogdan Lobonţ pe bancă)! Adică între golul marcat de muntenegreanul Vucinici pentru „giallorossi" şi reuşita lui Diego Milito din minutul 57 al meciului de la Siena.

Atacantul argentinian şi-a încununat astfel un sezon de excepţie (22 de goluri) şi a risipit emoţiile patronului interist Massimo Moratti, care a împlinit chiar ieri vârsta de 65 de ani. Ultimii cinci petrecuţi în fruntea campionatului Italiei.

Vezi momentele de bucurie de final ale milanezilor

Sărbătoare amânată

Fluierul final de la Siena l-a găsit pe Jose Mourinho fugind la vestiare, în timp ce jucătorii săi, eliberaţi de tensiune, şi-au dat frâu liber bucuriei. Printre ei şi Cristi Chivu, care a prins pe teren ultimele 20 de minute, pe postul de fundaş stânga. Pentru căpitanul naţionalei României, acesta este al treilea titlu consecutiv „trăit" în tricoul lui Inter, începând din 2008. De-a lungul sezonului, Chivu a jucat în 20 din cele 38 de etape (un gol marcat), plătind tribut accidentării la cap suferită în luna ianuarie.

Cu eventul în buzunar, Inter priveşte acum la Liga Campionilor şi la finala de sâmbătă cu Bayern. Până atunci, fanii nerazzurilor s-au strâns aseară în Piazza Duomo, pentru a celebra alături de jucători al 18-lea „scudetto" din istoria de 102 ani a clubului milanez.

image

Un nou titlu pentru Barça

Barcelona e „galactică“!

Timp de zece minute, candidatele la retrogradare în Spania s-au luat la „trântă“ cu pretendentele la titlu. Valladolid domina pe „Camp Nou“, inclusiv printr-o ocazie cu poarta goală, iar Malaga deschidea scorul împotriva „galacticilor“ din Madrid. Până la urmă a marcat şi Valladolid, dar în proprie poartă, iar Pedro a făcut imediat 2-0, astfel că Barcelona a pus capăt definitiv luptei pentru titlu (scor final 4-0). Nu a mai contat egalul Realului la Malaga (1-1).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite