Chivu "Încă nu ne-am obişnuit cu Benitez"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Chivu a acordat un interviu în exclusivitate site-ului oficial al lui Inter, în care a vorbit deschis despre aşteptările de la noul sezon şi despre greutăţile din cel precedent, cât şi despre acomodarea cu stilul noului tehnician "nerazzurro", Rafael Benitez.

„Prima săptămână la Philadelphia a fost una grea, cu câte două antrenamente pe zi. În primul amical, cu Manchester City, am arătat bine. Echipa pare proaspătă, încrezătoare, agresivă. Lucrurile merg bine", au fost primele cuvinte ale lui Chivu, în interviul acordat pentru fcinter.it. Românul a acuzat starea de oboseală acumulată la antrenamente în primul amical al turneului american, pe care Inter l-a câştigat cu 3-0 în faţa lui Manchester City dar în care românul a avut o evoluţie slabă.

Chivu despre Benitez: „Nu e uşor când se schimbă antrenorul, pentru că fiecare are felul său de a lucra. Mai avem până să ne obişnuim cu metodele lui Benitez, cu cerinţele lui, dar stăm bine, suntem un grup unit, inteligent şi suntem conştienţi că trebuie să luptăm pentru a câştiga din nou"

Sezonul precedent: „A fost un an fantastic. A început destul de rău, am trăit o vreme cu o teamă. Din fericire, mi-am revenit repede graţie celor care mi-au fost aproape - clubul, familia şi prietenii mei - iar în cele din urmă am obţinut rezultate fantastice. Pentru mine bucuria a fost dublă, pentru că am trecut printr-o perioadă de incertitudine, în care nu ştiam dacă o să mai joc vreodată"

Avancronica noului sezon: „Anul ăsta, Inter-ul este echipa etalon, toţi or să vrea să ne bată. Nu doar în Italia dar şi în Europa, pentru că suntem campioanii şi toate echipele vor dori să câştige împotriva noastră. Va fi un sezon mai greu, dar în acelaşi timp mai frumos decât celelalte, pentru că ne aşteaptă o experienţă nouă, avem idei noi şi noi trofee de cucerit. De-abia aştept să începem".

Despre America: „Sincer, îmi place mai mult în Europa. În America e frumos să-ţi petreci vacanţa, să stai două săptămâni sau două luni, dar eu prefer Europa"

Şi despre infrastructura de acolo: „Americanii sunt cu un pas înaintea Europei în privinţa infrastructurii. Au stadioane fantastice, bagă mulţi bani în sport. Şi în România, cluburile au început să-şi construiască stadioane frumoase, cum este cel de la Cluj, dar sunt încă puţine. Situaţia e similară celei din Italia".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite